Conducerea IPJ pregăteşte eliminarea poliţistului acuzat de omor

 

Schimbare de optică la 180 de grade a reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) faţă de moartea lui Dragoş Isac (foto) în Postul de Poliţie de la Mihălăşeni. După ce zile la rând au susţinut că botoşăneanul decedat subit în timpul cercetărilor nu a fost agresat în timpul anchetei, marţi, în urma anunţului făcut de procurori privind punerea sub acuzare pentru omor a agentului Alina Marian Adam, lucrurile s-au schimbat.
Astfel, într-un comunicat emis de IPJ se arată că, urmare a măsurii dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu privire la reţinerea pentru 24 de ore a agentului din cadrul Secţiei Poliţie Rurală nr.10 Ştefăneşti, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, cercetare abuzivă şi loviri sau alte  violenţe, conducerea IPJ a dispus suspendarea cercetării prealabile, declanşată în vederea stabilirii modului în care la data de 16 decembrie a.c. agentul de poliţie şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. Totodată, în funcţie de modificarea calităţii procesuale a agentului de poliţie (respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale sau arestarea preventivă), faţă de acesta va opera punerea la dispoziţie sau suspendarea din funcţie, potrivit prevederilor art. 65, alin.1 – 5 din legea nr. 360/2002.
Cum şi-au schimbat discursul reprezentanţii IPJ
„Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că dezaprobă în mod categoric orice conduită de acest gen şi nu tolerează nici o încălcare a prevederilor legale ce reglementează activitatea de poliţie şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către poliţişti”,
se arată în comunicat. Iată ce spunea luni la Pro TV inspectorul principal Daniel Gheorghiescu purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani despre Dragoş Isac: "I s-a făcut rău acuzând o stare de leşin. Bărbatul nu a fost agresat în nici un fel pe parcursul cercetărilor".
CITEŞTE ŞI:
 ŞOC: Şeful postului de poliţie din Mihălăşeni retinut şi cercetat pentru omor