CONDIȚIILE impuse de ministrul Educației pentru ca școala să fie în format fizic

Pragul de vaccinare pentru ca școlile să poată funcționa în format fizic ar putea fi de 60%, însă decizia finală va fi comunicată vineri, 5 noiembrie.

 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat astăzi că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât şcolile să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%, însă decizia finală va fi comunicată mâine.

 

„Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului şcolii, pentru a funcţiona cu prezenţă fizică. Decizia finală se va anunţa mâine, la ora 10,00, la sediul Ministerului Educaţiei",

a declarat Sorin Cîmpeanu

 

Klaus Iohannis a anunţat joi, 4 noiembrie, că vacanţa şcolară nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la şcoală, acolo unde condiţiile epidemiologice şi sanitare o permit.

 

Acesta a precizat că a fost introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare al personalului din școală.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store