Concursurile manevrate politic : O profesoară vrea să fie director la 3 școli! – LISTA

Persoanele care s-au înscris pentru funcțiile de director și director adjunct la unitățile de învățământ din județul Botoșani au fost validate de către Inspectoratul Școlar Județean, după verificarea modului de întrunire a condițiilor de participare.

 

Printre cei care s-au înscris la acest concurs se regăsesc și directori în funcție dar și profesori din cadrul unităților de învățământ. 

Există însă și persoane care candidează pentru șase posturi la trei unități de învățământ diferite. Maria Adina Lupașcu vrea să fie atât director plin cât și adjunct, o dată la Școala Gimnazială nr. 12, încă o dată la Școala Gimnazială nr. 17 și a treia oară, la Școala Gimnazială nr. 7 din municipiu. Ea a fost declarată admisă pentru toate cele șase funcții de conducere pentru care candidează. 

„Este permis ca un candidat să se înscrie pentru mai multe școli”, explică Ciprian Manolache, inspector școlar la IȘJ. 

Și este foarte posibil ca Maria Adina Lupașcu să fie director cu acte în regulă având în vedere că este sora lui Costel Lupașcu, vicepreședinte în cadrul PSD Botoșani, coleg de partid cu Mihaela Huncă, inspectorul școlar general de la Botoșani. Costel Lupașcu se află în grațiile actualei conduceri a PSD după ce l-a trădat pe Ovidiu Portariuc votând ca acesta să își piardă funcția de lider.

În total sunt 12 persoane care candidează pe două posturi, de director și de director adjunct, poate pentru a fi sigure probabil că prind măcar o singură astfel de funcție.
 

Click și mai jos și vezi Lista

 

Lista candidatilor la concursul pentru directori de scoli