Concursuri-fulger înainte de îngheţarea angajărilor la stat, nici Budăi nu se lasă mai prejos

Ministerele au dat drumul la zeci de concursuri în ultimele zile înainte de îngheţarea angajărilor la stat, intrată în vigoare la 1 iulie şi aplicabilă cel puţin pentru şase luni.

 

În ultima săptămână, ministerele cu posturi vacante au lansat apelurile de concurs, pentru a fi începută procedura înainte de 1 iulie, zi de când angajările la stat au fost suspendate pentru cel puţin şase luni.

 

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, adică structura coordonatoare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, este instituţia care în ultima zi în care putea lansa apeluri de concurs a decis să facă acest lucru pentru 231 de posturi. De mult timp erau aşteptate concursurile pentru această instituţie, în condiţiile în care are deficit de personal care să lucreze atât pe PNRR, cât şi pe celelalte proiecte europene, fie că sunt cu finanţare nerambursabilă, fie rambursabilă.

 

Pe 30 iunie au fost lansate 28 de apeluri diferite pentru cele 231 de posturi. În cazul posturilor care au legătură cu PNRR, probele scrise sunt programate rapid pe 13 şi 14 iulie, arată Adevărul.

 

Ministerul Finanţelor, condus de Adrian Câciu (susţinut de PSD), a dat drumul la concursuri pentru 16 posturi în ultima săptămână. O bună parte din anunţuri au fost postate pe pagina de internet doar pe 1 iulie, adică după suspendarea angajărilor la stat.

 

Şi Ministerul Familiei, unde titulara portofoliului este Gabriela Firea, are două apeluri lansate în ultima săptămână, la bătaie fiind puse 14 posturi.

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), nu s-a lăsat mai prejos, şi instituţia pe care o conduce a anunţat 11 concursuri pentru ocuparea a 29 de posturi, inclusiv una de şef serviciu la Serviciul Comunicare, Mass-Media şi Relaţii cu Publicul.

 

 

Instituţia şi concursul

 

Ministerul Transporturilor (condus de Sorin Grindeanu) a scos la concurs în ultima săptămână doar şase funcţii de conducere, adică două de director şi patru de şef serviciu.

 

Nouă posturi au fost scoase la concurs şi de Ministerul Energiei, opt dintre acestea fiind pentru Direcţia Generală Politici Energetice şi Green Deal.

 

La rândul său, Ministerul Economiei (condus de Florin Spătaru – PSD) a scos la bătaie 24 de posturi.

 

Ultimul tren al începerii procedurilor de concurs a fost prins şi de Ministerul Afacerilor Externe (condus de Bogdan Aurescu), care a anunţat pe 29 iunie că organizează unul pentru ocuparea a 84 de posturi de execuţie specifice instituţiei.

 

Nici instituţiile conduse de reprezentanţi ai UDMR n-au lipsit de pe listă.

 

Ministerul Mediului, unde şef este Tanczos Barna, a scos la concurs 13 posturi, dintre care două de director general.