Concurs pentru inspector la o instituţie fără director

 

O nouă funcţie publică este scoasă la concurs de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Botoşani, respectiv postul de inspector cu grad profesional asistent din cadrul Serviciului de Cercetări Statistice de Întreprinderi şi Exploataţii Agricole.

Examenul va avea loc în data de 10 aprilie, când este programată proba scrisă respectiv, 15 aprilie pentru susţinerea interviului. Cei care aspiră la acest post ar trebui să îndeplinească o serie de condiţii, cum ar fi: studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile economic, administraţie publică, cunoştinţe de operare pe calculator şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de un an. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune la sediul Direcţiei Judeţene de Statistică Botoşani până la data de 25 martie 2013. Paradoxal, DJS scoate postul de inspector la concurs deşi instituţia funcţionează de aproximativ doi ani fără director. Sarcinile de muncă pentru funcţia de conducere sunt „preluate” de Ovidiu Mihalache, şef serviciu în cadrul instituției.
CITEŞTE:
 Instituţie lăsată fără director mai bine de un an la Botoşani