Concurs de director văzut din spatele uşilor (între)deschise: frate, soră şi... indigo

Dincolo de publicarea datelor privitoare la organizarea unui concurs pentru o funcţie plătită din bani publici, de etape peste etape care la rândul lor sunt făcute publice şi presupun o serie de nume cuprinse într-un tabel şi şansele exprimate prin puncte de a accede pe aceste posturi, există şi părţi nevăzute publicului larg.

 


Examen întredeschis

În premieră probabil, jurnaliştii au avut acces la un astfel de examen pentru o funcţie la o instituţie aflată în subordinea municipalităţii botoşănene: Filarmonica de Stat Botoşani. Acces mult spus, dat fiind faptul că ziariştilor li s-a interzis ulterior să înregistreze sau să fotografieze în sală pe timpul desfăşurării concursului. Chiar şi aşa însă, au existat momente de picanterie de la modul în care aşteptau candidaţii să ajungă în faţa membrilor comisiei până la comunicarea oficială a rezultatului.

Concurs în familie

oana puscasu filarmonica de stat botosani În urmă cu trei ani de zile, cu o altă conducere la Primăria Botoşani, instituţiile de cultură fierbeau de focul examenelor. În cazul Filarmonicii, „bătaia” se dădea între doi „preferaţi”: Oana Puşcaşu şi Mihai Sârbu. A câştigat concursul cel din urmă, preferat de comisie şi numit director pe trei ani de zile. La momentul epuizării mandatului, acelaşi Mihai Sârbu, cu o imagine pătată de conflictele de la Filarmonică, se află din nou în cursă, de această dată cu fratele Oanei Puşcaşu şi anume artistul instrumentistul Daniel Boghian. Din nou, Mihai Sârbu este declarat câştigător.

Interviu aproape la indigo

Ambii candidaţi au petrecut duminică, 23 februarie 2014 câte o oră şi ceva în faţa comisiei de examinare care a fost lărgită la cinci membri, faţă de trei, la propunerea primarului care urmărea înlăturarea lui Mihai Sârbu de la Filarmonica de Stat.
Proiectele lor de management care au fost depuse au fost, potrivit unor surse din Primărie, trase aproape la indigo, cu extrem de puţine diferenţe. Cine a copiat de la cine nu este însă clar. Cert este însă faptul că ambii au fost notaţi pentru daniel boghian filarmonica de stat botosani aceste proiecte la prima etapă, adică la cea de evaluare cât şi la interviu când practic aspiranţii la funcţia de conducere şi-au susţinut verbal, de această dată,  planurile manageriale pe care prezentaseră şi în forma scrisă.

Cine merita să câştige? Nici unul

Departajarea a fost dictată de experienţă şi vârstă, unul dintre candidaţi a impresionat prin discurs, celălalt s-a pierdut în cuvinte şi a făcut comparaţii nu tocmai rafinate, precum cea dintre muzicp şi... o halcă de carne din porc. După patru ore cât a durat examinarea însă, unul dintre membrii comisiei a recunoscut franc: „Dacă era după mine, nu trebuia să câştige nici unul dintre cei doi”.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE ŞI:
 Contracandidatul lui Sârbu şi-a început interviul cu… carne de porc - VIDEO
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 INTERVIU Oana Puşcaşu : N-a fost ţelul meu în viaţă să devin director la Filarmonică