CONCURS de... berbeci la Popăuți, surpriză la Premiul I, un deputat a salvat situația: Nu, nu-i bine, nu-i bineVIDEO & GALERIE FOTO

Printre evenimentele organizate astăzi la Popăuți a fost și o paradă de berbeci din rasa karakul urmată de un concurs.

 

A fost premiat de către o comisie formată din specialiști, cel mai frumos exemplar din această rasă. Au participat crescători de animale din Botoșani, Iași sau Vaslui.

 

Înainte de concurs însă, au fost rostite și o serie de discursuri din partea oficialilor invitați la târg.

 

„Faptul că astăzi suntem aici, că suntem prezenți, că sunteți prezenți într-o zi așa frumoasă ne arată că Botoșaniul are tradiție, are istorie, și că împreună o ducem mai departe. Vă felicit, astăzi se spune că sunt undeva la 10.000 de botoșăneni și nu numai, faptul că iată astăzi, Stațiunea de Cercetare Popăuți este centrul agriculturii românești putem spune. Dar de fapt mai sunt acțiuni în stradă”,

Lucian Trufin, senator PSD

 

Prefectura s-a implicat în acest an în partea de organizare prin punerea la dispoziție a efectivelor structurilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru buna desfășurare a evenimentului.

 

„Vreau să vă felicit și eu pe dv. fermierii, producătorii și procesatorii pentru că reprezentați un sector foarte important în economia județului Botoșani și vă asigur de tot sprijinul din partea Guvernului și a Instituției Prefectului în tot ceea ce faceți dv. Felicitări și mult succes în continuare”,

Sorin Cornilă, prefect

 

A urmat concursul, întâi au fost acordate două mențiuni.

 

„Dragi fermieri aveți onoarea ca premiile să fie înaintate de parlamentari, demnitari din județul Botoșani și care sunt sunt sigur ne vor duce mai departe mesajul nostru”,

Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți

 

Premianții au primit câte un sac de furaje și suma de 250 de lei.

 

Premiul III Ion Agafiței din Vaslui

Premiul II SC AgroFruct Iași

 

La Premiul I, Ionică Nechifor, directorul Stațiunii, a exclamat: „Nu-i bine, nu-i bine, nu-i bine pentru că Premiul I îl acordă lui Nechifor Ionela Claudia, adică fiica mea. Nu-i bine, eu prefer să dau Premiul I...”.

 

De lângă el, deputatul Costel Șoptică a intervenit: ”Nu, nu, lasă premiul, dacă-i al fetei, lasă la fată că doar nu iei tu premiul”.

 

S-a apropiat un tânăr din familie, cu cel mai frumos berbec declarat de comisie, la concurs, iar Costel Șoptică i-a spus râzând: „Noroc că te-am salvat eu, că dl Nechifor nu vrea să recunoască meritele din cadrul familiei”.

 

„E adevărat dar nu vreau să se interpreteze pentru că eu chiar nu am avut nicio implicare în ceea ce înseamnă comisia”, a fost răspunsul lui Ionică Nechifor.

 

Premiul special a fost acordat Stațiunii de Cercetare Popăuți pentru întreaga activitate.