Concurenţă pentru Ţurcanu, un şef de partid adună fermierii la o mare întâlnire

 

Liderii de la Botoşani ai Partidului Conservator fac în acest zile un lobby intens pentru atragerea agricultorilor la „Întâlnirea Marilor Fermieri din Moldova”. Aceasta este organizată de Compania ABPlus Events în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Direcţia Agricolă Iaşi şi se va avea loc pe 6 iunie la Ruginoasa.
Paul Onisa fermieri

"Ultima redută în economia naţională"

Cum invitat special va fi ministrul Agriculturii, nimeni altul decât preşedintele PC, Daniel Constantin, conducerea de la Botoşani a formaţiunii încearcă să mobilizeze câţi mai mulţi fermieri în vederea participării la forum. Paul Onişa, preşedintele PC Botoşani, a făcut luni public că vor fi contacaţi telefonic şi în scris marii fermieri din Botoşani pentru a-i convinge să meargă la evenimentul agricol din judeţul Iaşi.
„Pentru că suntem reprezentaţi în Guvern de dl ministru Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suntem bucuroşi ca să anunţăm acest eveniment, să anunţăm pe toţi fermierii, indiferent de culoarea lor politică. Noi respectăm activitatea tuturor fermierilor, eforul pe care îl depun în acest sector de activitate, pe care îl considerăm drept ultima redută în economia naţională, care trebui abordat cu seriozitate şi cu implicaţie din partea tuturor factorilor”, a afirmat Paul Onişa. Acesta crede că Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, va fi probabil invitat la forum de omologul său de la Iaşi, Cristian Adomniţei.

Cea mai veche asociaţie a oierilor trimite 25 de oameni la forum

Acesta a tras deja de partea sa probabil cel mai vechi ONG cu profil agricol din Botoşani, Asociaţia Crescătorilor de Oi Karakul, din care a făcut parte până în Stefan Ticalo2006 şi Ionică Nechifor, care apoi a pus bazele Moldoovis. Asociaţia în cauză, înfiinţată tocmai pe 6 mai 1990, are 695 de membri, fiecare având minim 50 de capete de animale. „Asociaţia are filiale în toate comunele”, a declarat Vasile Ţicalo (foto dreapta), secretarul Asociaţiei Crescătorilor de Oi Karakul, care a adăugat că duminică seară a avut loc şedinţa consiliului director la care s-a decis ca 25 de fermieri să facă deplasarea la Ruginoasa. Vasile Ţicalo a precizat că nu este membru PC Botoşani.
La forumul de acolo vor mai lua parte şefi din agricultura moldovenească, din Botoşani urmând să fie prezenţi Liviu Zaharia, director executiv Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi Cristian Delibaş, director Direcţia Agricolă.
CITEŞTE ŞI:
Un ministru din „Cabinetul Ponta 2” aşteptat la Botoşani să revigoreze agricultura