Concurență de înaltă clasă la concursul perlei Primăriei: Doi artiști, unul mai desăvârșit decât celălalt vor să rescrie viitorul instituției – VIDEO

După un deceniu în care s-a pus accent pe continuitate în fruntea uneia dintre instituțiile de cultură a orașului, se pare că a sosit momentul tinerilor (vizionari sau nu) să împrospăteze actul artistic căutat de publicul botoșănean și nu numai.

 

Concurs disputat la Filarmonică 

 

Filarmonica de Stat „George Enescu” Botoșani pătrunde într-o nouă etapă, valabilă cel puțin pentru următorii patru ani, după ce Primăria Botoșani a depus toate diligențele pentru organizarea concursului și definivarea pe post a unui manager.

 

Selecția dosarelor a avut loc deja și pe 11 ianuarie 2022 a apărut un anunț public privitor la acceptarea a două candidaturi.

 

Două coduri candidează oficial și la Filarmonică 

 

Numele celor doi candidați sunt anonimizate, așa cum se obișnuiește de aproximativ doi ani, însă ar fi vorba despre actualul manager interimar, care s-a înscris la concurs pentru continuitate, și prim-trompetistul Filarmonicii, aflat în fața unei mari provocări din carieră.

 

 

Raul Chiș (foto sus) are 38 de ani și vine din Reșița, iar ultimii 13 ani i-a petrecut la catedra Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” și la Filarmonica Botoșani. Mirel Manea este muzicianul cunoscut ca ambasador al Botoșanilor.

 

Actualul ocupant al funcției de conducere de la Filarmonica de Stat a primit numire temporară în 16 septembrie 2021, printr-o decizie semnată de primarul Cosmin Andrei. Perioada de interimat expiră după derularea tuturor etapelor din concurs și anunțarea rezultatului final.

 

Raul Chiș este absolvent al Liceului de Artă din Reșița și al Academiei de Muzică din Cluj Napoca și deține un master în Arta Muzicală. Pentru o perioadă de șase ani a colaborat cu Opera Națională din Cluj și timp de aproape un deceniu a predat vioară la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani.

 

„Nu o putem abandona”

 

După numirea ca manager interimar din septembrie, Raul Chiș spunea într-un interviu acordat publicației Botoșăneanul că a acceptat propunerea...

 

”...pentru că nu și-a asumat nimeni răspunderea acestei funcții. Am vorbit cu niște colegi mai în vârstă, cu grade mai mari din orchestră, nu au acceptat. Și totuși ce facem cu instituția asta, o lăsăm să se ducă la vale? Am luat decizia de a-mi asuma și de a merge până la capăt”.

 

Drumul „până la capăt” a însemnat tocmai participarea la concurs pentru funcția de director a Filarmonicii: „Da, dacă mă voi califica în privința condițiilor de participare. Pentru că vreau să redau orchestrei ceea ce a pierdut: strălucirea. Orchestra asta a fost mare, a avut niște performanțe uriașe. Nu o putem abandona”.

 

Între timp, în perioada sărbătorilor de iarnă, Raul Chiș a devenit concert-maestru al Filarmonicii de Stat Botoșani, cea mai importantă funcție artistică, după un concurs organizat chiar din semnătura sa și prin care s-au stabilit, printre altele, ce trebuie să conțină dosarul, condițiile generale și specifice de participare, repertoriul și părțile de solo. Proba de interviu a avut loc chiar pe 29 decembrie 2021, iar Raul Chiș a obținut nota maximă. Actualul manager a fost contracandidat și la concursul pentru postul de concert-maestru de către o colegă care în cele din urmă nu s-a mai prezentat la concurs.

 

Ambasadorul cultural al județului candidează și el

 

Mirel Manea are 43 de ani și a absolvit Universitatea de Muzică ”Transilvania” din Braşov. La acest moment este probabil cel mai cunoscut artist al Botoșaniului care chiar locuiește în oraș.

 

Este prim-trompetist și consilier artistic al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani. Cariera sa artistică este una extrem de bogată, mai ales în evenimente de înaltă clasă, fiind invitat în cercuri selecte și „de nișă”.

 

Este primul artist român care a cântat pe celebra scenă a Colosseumului interpretând „Corul Sclavilor” (Nabucco), un mesaj de solidaritate și speranță pentru întreaga lume, grație autorităților italiene care i-au acordat permisiunea de a filma în Arenă.

 

„Am cântat în marile orchestre simfonice din Europa, am cântat alături de solişti de renume, precum Zucchero, Lucio Dalla sau Gheorghe Zamfir. Am cântat chiar și la Vatican, unde am primit binecuvântarea Papei şi am stat câteva minute de vorbă cu el”,

spunea într-un interviu artistul Mirel Manea.

 

 

”Provin dintr-o familie de oameni simpli”

 

A participat la festivaluri de la Nice și Cannes unde a obținut premii despre care presa franceză a relatat pe larg, iar anul trecut a fost invitat la Marele Bal al Prințului Albert al II-lea de Monaco, alături de Mădălina Omania.

 

„Provin dintr-o familie de oameni simpli. Părinţii meu au ţinut neapărat să fac muzică şi cred că nu i-am dezamăgit. Tata a fost lăutarul satului şi a ţinut mult să ajung un muzicant celebru“, a povestit în trecut Mirel Manea.

 

Comandamentul Logistic Întrunit al Statului Major General din cadrul Ministerului Apărării Naționale i-a acordat prim-trompetistului Filarmonicii din Botoșani, Mirel Manea, distincția „Sabia lui Ștefan cel Mare” în semn de recunoștință pentru contribuția adusă Culturii Române, distincție oferită personalităților pentru activități și merite deosebite, pentru buna colaborare cu structurile Armatei.

 

Calendarul concursului:

 

10 decembrie 2021 - data limită pentru aducerea la cunoștință publică, inclusiv prin anunț în presa locală a condițiilor de participare la concurs, caietului de obiective, bibliografiei, prezentului regulament precum și a datelor de depunere a dosarelor de concurs, a proiectelor de management și desfășurarea etapelor concursului

 

10 ianuarie 2022 – data limită pentru depunerea proiectelor de management de către candidați

 

25 ianuarie 2022 – data limită pentru analiza proiectelor de management și comunicarea rezultatelor

 

26 ianuarie - 10 februarie 2022 - perioada de susținere a proiectelor de management în cadrul unui interviu înregistrat video

 

11.055 de lei

este salariul de bază al managerului Filarmonicii

 

1.658 de lei

este sporul pentru condiții de muncă

 

3.817 de lei

este valoarea anuală a indemnizației de hrană

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store