Concert Bad Boys Blue început cu nervi

 


Show-ul trupei germane a avut un prolog mai puţin plăcut. Însoţit de solista de background, interpretul John McInerney a venit în spatele scenei cu aproximativ 10 minute înainte de finalizarea recitalului Direcţiei 5 şi a probat microfonul. El a cerut să i se dea un altul, fiind nemulţumit de sonorizare. “Fuck” a fost cuvîntul cel mai des utilizat de acesta înainte de a urca pe scenă. Nu prea a avut chef nici de jurnalişti, cărora le-a recomandat să îl contacteze “after show”. În tot acest timp interpretul de culoare Carlos Ferreira s-a dovedit mult mai volubil şi comunicativ. În spatele scenei acesta a acordat autografe şi s-a fotografiat cu botoşănenii care îi îndrăgesc muzica.

Cam acelaşi lucru s-a întîmplat şi după concert. John nu prea a stat la autografe, şi-a pupat ceilalţi membri ai formaţiei, a dat o scurtă declaraţie în care a salutat România şi Botoşani şi a mulţumit spectatorilor, după care a plecat. În schimb, Carlos a stat minute bune la pozat şi împărţit autografe.