Comunitatea din Trușești alături de fata de 14 ani omorâtă în stradă, oamenii au donat ce au putut pentru înmormântare

Maria Alexandru ar urma să fie condusă în cursul zilei de miercuri, 4 ianuarie 2023 pe ultimul său drum.

 

A avut parte doar de 14 ani din viața care i-a fost scurtată într-un mod extrem de brutal care a produs unde de șoc în comunitatea în care trăia.

Mama ei a anunțat autoritățile, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) că nu poate suporta cheltuielile pentru înmormântare, astfel că această sarcină a fost preluată de stat.

 

Și de comunitate.

 

Din partea Direcției Copilului s-au strâns bani pentru cumpărarea rochiei de mireasă. Celelalte lucruri necesare serviciului funerar, de la prosoape până la colaci au fost oferite de oamenii din Trușești.

 

Potrivit Doinei Nacu, directorul DGASPC Botoșani, mai multe persoane s-au adresat instituției pentru a oferi donațiile necesare înmormântării. O familie cu mai mulți copii s-a oferit să cumpere sicriul în care își va dormi somnul veșnic Maria Alexandru, din empatie cu durerea fraților ei, în fața acestei pierderi tragice.

 

Primăria Trușești a pus la dispoziție locul de veci iar preotul din parohie va oficia ceremonialul religios.

 

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!