Comunicat TSD: De Dragobete social-democrații botoșăneni au împărțit flori pe bulevard - FOTOGALERIE

Ieri, 24 februarie, la sărbătorirea zilei de Dragobete, 25 dintre tinerii social-democrați  din municipiul Botoșani au împărțit flori botoșănenilor, pe bulevardul Mihai Eminescu și Pietonalul Unirii. 

 

Astfel,tinerii cu tricouri inscripționate cu mesajul Echipa lui Portariuc, au dăruit flori tuturor celor care au mărturisit că sunt îndrăgostiți. Acțiunea a fost coordonată de președintele TSD Botoșani, Bogdan Buhăianu și președintele organzației municipale, Andreea Buiuc sub mesajul ”Iubește de Dragobete, iubește în fiecare zi”. 


”TSD dorește să promoveze și să scoată la suprafață tradițiile acestui neam, românii fiind plini de basm si legendă, de la Ileana Cosînzeana și Făt Frumos la amintirile lui Creangă, de la Luceafărul lui Eminescu pîna la Ana lui Manole. Dragobetele, pe lângă faptul că este o sărbătoare plină de farmec și mister, este sărbătoarea tinereții și a iubirii, este momentul în care natura se trezește iar oamenii, in special tinerii intră si ei in rezonantă cu ea. De aceea, noi, astăzi 24 februarie sărbătorim iubirea”,  a declarat Andreea Buiuc, președinte TSD municipiu Botoșani.


Președintele TSD Botoșani, Bogdan Buhăianu a declarat la rândul său: “TSD Botoșani este dedicat campaniei electorale și acțiunilor politice din acest an, ne luăm în serios toate îndatoririle dar în același timp nu uităm să sărbătorim alături de botoșăneni momentele importante din viața comunității. Dragobetele este un moment care devine din ce în ce mai semnificativ pentru români, o sărbătoare autentică, românească si de aceea dorim să împrăștiem mesajul  său in comunitate”.  TSD Botoșani va continua în perioada următoare seria de acțiuni cu și pentru comunitate. Totodată, tinerii social-democrați reamintesc tuturor că îi așteaptă în echipă pe toți tinerii botoșăneni care își doresc schimbare prin implicare în viața politică, în societate și în comunitatea din care fac parte, se arată în comunicatul de presă trimis redacției.