Comunicat Tamara Ciofu: Reuşim împreună! Tabăra de vară pentru copiii cu dizabilităţi - FOTO

Deputatul dr. Tamara Ciofu a invitat Asociațiile din Botoșani– Asociația Națională a Surzilor din România - Filiala Botoșani, Asociația Nevăzătorilor Botoșani, Asociația ″Ridică-te și umblă″, Asociația "Ne Trebuie Speranță", Asociația Părinților Copiilor cu Autism Botoșani -și specialiștii din cadrul Centrului de Sănătate Mintală Botoșanisă ia parte la proiectul "Reușim Împreună", prima ediție a Taberei de Vară organizată pentru copiii cu dizabilități, ce se va desfășurala Conacul Zăicești, în data de 3 august 2019, începând cu ora 10.

 

″Pentru că este vacanță, am organizat o Tabără de Vară în cadrul căreia vom desfășura activități pe ateliere de lucru în funcție de dizabilitatea pe care participanții o au,dar și jocuri comune care să se bazeze pe colaborare.În tabără vor fi prezenți și 10 voluntari, copii tipici din cadrul Centrului de Sănătate Mintală, ce si-au dorit să petreacă o zi alături de acești copiipentru a-i înțelege mai bine.

 

Este o zi de cunoaștere în care atât copiii, cât și părinții care-i însoțesc pot vorbi despreexperiențele lor, despre felul în care au reușit să-și depășească problemele în dorința de a fi priviți corect.Îmi doresc ca acești copii indiferent de dizabilitatea pe care o au să afle cât mai multe unii despre ceilalți, să interacționeze și să lege prietenii.

 

Reunindu-ne sub acest slogan,vreau să atrag atenția asupra faptului căputem face multe lucruri frumoase împreună atâta timp cât activitățile de acest fel vor continua și vor fi susținute de întreaga comunitate." a declarat deputatul dr. Tamara Ciofu.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store