Comunicat PSD: Județul Botoșani va primi 27 de ambulanțe noi din care 21 de ambulanțe la SAJ și 6 la SMURD

Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 13 septembrie 2018, H.G-ul privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale în România prin achiziționarea a peste 1.200 de ambulanțe.

 

În acest sens, până la data de 17 decembrie 2018 în țara noastră vor sosi primele 420 de ambulanțe.

 

Este cunocut faptul că parcul ambulanțelor din județul Botoșani este extrem de învechit, iar majoritatea autospecialelor au fost achiziționate în 2007-2008, iar o parte între 2009-2013. La acest moment Serviciul Județean de Ambulanță din Botoșani deservește o populație de aproape 400.000 de locuitori ce sunt răspândiți pe o suprafață de peste 4900 de km pătrați. Pentru a ajunge la cazurile apărute pe raza județului Botoșani, SJA are la dispoziție 24 de ambulanțe din care 20 deja aflate în uz dau semne de ,,oboseală’’ și au depășit cu mult numărul de kilometri admiși.

 

În urma demersurilor inițiate de deputatul Costel Lupașcu, Serviciul Județean de Ambulanță din Botoșani va primi 21 de ambulanțe din care 6 ambulanţe de tip A, 9 ambulanţe de tip B4x2, 5 ambulanţe de tip B4x4 şi 1 ambulanţă de tip C5, totodată SMURD Botoșani va primi 6 autospeciale din care 5 ambulanţe de tip B4x4 și 1 ambulanță de tip C.

 

,,Scopul acestei investiții este de creştere a calităţii serviciilor medicale din faza prespitalicească, prin îmbunătăţirea nivelului de dotare cu echipamente de transport şi alte echipamente specifice pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi prim-ajutor calificat. Toate mașinile indiferent că este vorba de autospeciale sau de ambulanțe vor fi dotate cu sisteme integrate moderne pentru asistență medicală. Astfel, se va asigura legătura directă între serviciile SMURD și serviciile de ambulanță județene, se vor aplica proceduri de lucru unitare în utilizarea echipamentelor, inclusiv a celor care permit transmiterea la distanță a datelor privind starea victimelor și se va asigura o reducere semnificativă a costurilor cu mentenanța. Prin dotarea corespunzătoare a parcului auto de ambulanțe,  medicii vor avea posibilitatea de a interveni mult mai rapid la situaţiile de urgență apărute și totodată vom putea asigura personalului medical cele mai bune condiții pentru a putea lucra la cel mai performant nivel.”

 

Deputatul PSD Costel Lupașcu în calitate de specialist în domeniul sănătății, va continua să depun toate eforturile necesare pentru asigurarea unor condiții cât mai bune pentru toți pacienții județului Botoșani. În acest sens suntem convinși de faptul că Guvernul sprijinit de majoritatea parlamentară PSD va depune toate eforturile necesare pentru continuarea investițiilor și dezvoltarea sistemului sanitar.
 

download from google play download from apple store