Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că Administraţia Fondului pentru Mediu a lansat Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.
Astfel, fiecare primărie eligibilă poate depune în perioada 10 aprilie -10 iunie cererile de finanțare pentru racordarea la curent din surse regenerabile a locuinţelor situate la cel puţin de 2 km faţă de reţeaua naţională.
„Este pentru prima dată, când un guvern acordă finanțare pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă. Acest program de sprijin a gospodăriilor care nu sunt racordate în prezent la curent electric se derulează multianual. Banii provin din veniturile Fondului pentru mediu rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. În prima etapă județul Botoșani beneficiază de 5,12 milioane lei pentru instalarea de sisteme fotovoltaice în 205 gospodării izolate din 46 de localități”,
a declarat Doina Federovici.
În cadrul unei sesiuni de finanţare, unitățile administrativ teritoriale pot depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile. Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.
„Majoritatea resurselor alocate prin acest program vor merge către comunitățile din mediul rural. Este important ca pe lângă reabilitarea drumurilor, extinderea aducțiunilor de apă și modernizarea unităților medicale și de învățământ să le oferim și condiții de viață decentă oamenilor care trăiesc la sate. Numai în acest fel putem reduce decalajele față de mediul urban”,
a subliniat președintele PSD Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: