Comunicat PNL: Cine va răspunde pentru această situație în care a ajuns Secția de la Săveni?

Indiferența, lipsa de soluții concrete, incompetența unui guvern care se face că nu înțelege sau mai rău, nu înțelege ce are de făcut, duce la tragedii de neimaginat.

 

„A cutremurat o țară întreagă cazul domnului primar Toader Leampăr care a murit cu zile pe scările Secției din Săveni, având neșansa de a ajunge acolo în perioada în care Camera de Gardă era închisă din lipsă de medici. Nu există niciun interes din partea conducerii Spitalului Mavromati de a îmbunătăți sau cel puțin stabiliza situația de la Săveni, acolo unde este obligatoriu să existe continuitate pe linia de gardă, iar ceea ce a relatat public unul din medicii de la Săveni indică faptul că proaspătă conducere nu este capabilă să livreze soluții. 

 

Cine va răspunde pentru această situație în care a ajuns Secția de la Săveni, unde, în loc, să faci tot posibilul să ții medicii, îi alungi: doi dintre ei au părăsit unitatea pentru a profesa în altă parte, celor doi medici pensionari care au fost dispuși să lucreze în continuare nu le-a mai fost înnoit contractul de prestări servicii. Acum, managerul Spitalului Județean a decis redeschiderea Camerei de  Gardă, dar când a reacționat? Când a fost vorba de o persoană publică? Mă întreb, câte alte persoane mor zilnic din lipsa coerenței și a preocupării pentru creșterea calității actului medical?

 

PSD a transformat până și sistemul medical în moșie proprie,  a transformat spitalele în secții exterioare și a furat dreptul la viață a oamenilor care contribuie colosal la sistemul de sănătate! Nu ne jucam cu vieților oamenilor! Nu o contabilizăm în voturi!

 

Înțeleg ca liderii PSD dau vina pe management. Însă acest manager de cine a fost susținut pe funcție? Dacă tot funcțiile sunt politice, domnilor guvernanți,  v-ați asigurat că acea persoana susținută îndeplinește condițiile ocupării unui post de o asemenea dimensiune? 

 

Degeaba se fac acum comisii, anchete, demiteri, dacă în loc aduc tot aceleași persoane agreate de partid însă care nu au nimic de a face cu managementul sistemului medical. Liderii PSD și-au asumat public numirea actualului manager de la Spitalul Județean, pe dr. Livia Mihalache. După un an de la numire, unitatea spitalicească are datorii de 7,5 mil de lei. Anul viitor, aceasta ar trebui să primească o nouă acreditare, iar normele impuse sunt mult mai severe. Existența unor datorii imense poate duce la diminuarea bugetului alocat de Casa de Asigurari de Sănătate, ceea ce inevitabil va crea dificultăți în derularea în condiții cel puțin decente a actului medical.

 

Nu mai căutați vinovați, căutați soluții, gândiți-vă că pe mâna medicilor poate ajunge mama, copilul, sora, fratele dumneavoastră. Este inadmisibil ca, într-o țară europeană să te omoare cu zile sistemul medical. Cum sa așteptăm primul ajutor de la sistemul medical când el însuși este bolnav? „ senator Costel Şoptică – preşedinte PNL Botoşani

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store