Comunicat PNL Botoșani: Minciuni acoperite cu stema municipiului de către Ovidiu Portariuc

Timp de trei săptămâni, actualul primar Ovidiu Portariuc a împânzit oraşul cu panouri publicitare de mari dimensiuni. Doreşte cu tot dinadinsul să arate că a terminat Zona de agrement Cornişa, că el este artizanul modernizării stadionului municipal şi că el, doar el, a rezolvat problema câinilor vagabonzi din municipiu, se arată în comunicatul de presă trimis redacției de PNL Botoșani.

 

Iată mai jos mesajul liberalilor:

”PNL Botoşani dezavuează minciuna – Parcul Cornişa nu este gata, câinii vagabonzi îşi fac de cap în Piaţa Centrală iar nocturna stadionului municipal nu este sub nicio formă realizarea dlui Ovidiu Portariuc – dar mai presus de toate PNL Botoşani se opune folosirii stemei muncipiului în campania electorală. Spunem asta pentru că Ovidiu Portariuc este, se pare, singurul candidat la primăria muncipiului Botoşani, care îşi permite să facă acest lucru. De altfel, nici măcar la nivel naţional alţi candidaţi nu şi-au permis să recurgă la astfel de metode.

Domnule primar, PNL vă adresează două întrebări:

1.    Dacă aţi făcut afişele de mari dimensiuni din banii dvs, cine v-a permis să folosiţi stema muncipiului?
2.    Dacă doriţi doar să promovaţi activitatea municipalităţii, de ce folosiţi bani publici pentru a vă face campanie electorală?
Domnule Ovidiu Portariuc, stema municipiului nu este a dumneavoastră, aşa cum nu este a niciunui candidat: este doar a muncipiului Botoşani, a locuitorilor săi şi poate fi utilizată doar pe actele oficiale ale Primăriei municipiului Botoşani. PNL vă îndeamnă să nu abuzaţi de poziţia pe care, vremelnic o ocupaţi, aşa cum, vă asigurăm, candidaţii noştri nu au făcut-o şi nu o vor face. Aţi vorbit de pace politică, de proiecte pentru Botoşani, dar recurgeţi, în continuare, la o campanie electorală murdară. Domnule Portariuc, scoateţi stema municipiului de pe afişele electorale. Măcar o dată, daţi dovadă de corectitudine! Şi politică şi administrativă!”.

VEZI ȘI: Comunicat PNL: Primarul actual a fost capabil de o rară contraperformanță