Comunicat Mihaela Huncă: Este nevoie acum, mai mult ca oricând, de sprijin financiar urgent pentru fermieri

Acum,  activitatea lor este una de bază, ei fiind practic cei care asigură mâncarea pentru populație.

 

“Fermierii sunt printre cei care nu pot lipsi, mai ales în acestă perioadă, de la lucru. Activitatea lor este una de bază, ei fiind practic cei care asigură mâncarea pentru populație. Tocmai de aceea, organizațiile de fermieri solicită sprijin în activitatea lor. În contextul actual, nevoile de hrană ale populației au crescut, în special în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente de strictă necesitate, în condițiile în care multe persoane cumpără cantități mari, de teama unei penurii. Acum este momentul ca statul să intervină şi să sprijine în mod nemijlocit activitatea agricultorilor”,

consideră deputatul Pro România.

  De asemenea, aceasta este și perioada în care fermierii au început sau sunt pe ultima sută de metri, înainte de campania de însămânțare de primăvară. 

  “În aceste condiţii i-am solicitat Ministrului agriculturii să întreprindă demersurile pentru  găsirea unei soluții privind plata în avans a subvențiilor pentru campania 2020-2021  într-o proporție cât mai mare, asigurarea măsurilor speciale de protecție pentru cei ce lucrează în fermă şi pentru susținerea aprovizionării cu toate cele necesare în fermele din ţară. Fermierii şi agricultorii nu cer decât să fie sprijiniţi să muncească pentru a putea asigura rezervele vitale ţării”,

a încheiat Mihaela Huncă.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store