Mihaela Huncă a transmis un mesaj ministrului Sănătății pe care îl redăm mai jos.
Domnului ministru Victor Sebastian COSTACHE
Obiectul întrebării:
Aprovizionarea de urgenţă a medicilor de familie, fie prin Direcţiile de Sănătate Publică, fie prin Compania Naţională Unifarm SA, cu materialele sanitare necesare, astfel încât activitatea medicală, dar şi siguranţa medicilor să nu aibă de suferit în contextul pandemiei de COVID 19.
Domnule Ministru,
Din păcate asistăm în aceste zile la un strigăt disperat al medicilor de familie, până acum fără niciun ecou la nivel guvernamental. Cadrele medicale, reclamă faptul că nu au măști, mănuși, combinezoane și dezinfectanți și că sunt trimiși ,,în prima linie” să îngrijească suspecți de coronavirus cu brațele goale.
În condiţiile în care, asistăm la multe cazuri de medici care s-au îmbolnăvit în spitale în plină luptă cu coronavirusul, cunoaşteţi cu siguranţă faptul că medicii de familie pot deveni cei mai mari vectori de răspândire a infecţiei, pentru că, prin natura muncii intră, zilnic, în contact cu peste 40 de persoane. Şi asta se întâmplă atât la nivelul oraşelor, cât şi în mediul rural, unde populaţia vârstnică este cea mai expusă în faţa noului corona virus. Prin urmare, vă rog să precizaţi dacă şi cum aţi prevăzut aprovizionarea de urgenţă a medicilor de familie cu materialele sanitare necesare, astfel încât activitatea medicală, dar şi siguranţa medicilor să nu aibă de suferit în contextual pandemiei de COVID 19.
Solicit răspuns în scris.
Cu respect,
Mihaela Huncă
Deputat Pro România
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: