Comunicat DSVSA privind Escherichia Coli enterohemoragica

 

Urmare a comunicatului de presă al Comisiei Europene privind cazul toxiinfecţiei alimentare cu Escherichia Coli enterohemoragica, precum şi evaluarea de risc realizată de ECDC (European Center for Disease Prevention and Control) şi luând în considerare severitatea consecinţelor pe care le are consumul alimentelor contaminate cu această bacterie, vă recomandăm respectarea regulilor de bune practici de igienă în bucătărie, precum şi cele privind igiena personală, după cum urmează:
-    Spălarea temeinică a mâinilor cu apă şi săpun după folosirea toaletei , după atingerea animalelor sau dejecţiilor animalelor, înainte şi după prepararea mâncării (în special după atingerea de carne crudă, ouă în coajă, etc.);
-    Spălarea sub jet de apă a fructelor şi legumelor;
-    Tratamentul corespunzător al cărnii şi cărnii tocate înainte de consum (cel puţin 70 grade Celsius timp de două minute în interiorul cărnii);
-    Depozitarea separată a cărnii proaspete de alte alimente, precum şi utilizarea de tocătoare diferite decât cele folosite pentru prepararea altor alimente;
-    Fierberea laptelui proaspăt (crud) înainte de consum;
-    Evitarea manipulării în condiţii de igienă precară a alimentelor;
-    Persoanele care prezintă simptomatologie caracteristică bolilor cu transmitere infecţioasă să evite prepararea şi servirea hranei.
Director executiv Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Dr.Minodora Vasiliu