Pompierii, subofiţerii din cadrul IGSU luptă în această perioadă, cot la cot cu personalul medical angajat al Ministerului Sănătăţii.
Prin urmare, deputatul Pro România solicită acordarea de drepturi financiare precum și protecția subofiţerilor operativi din cadrul IGSU, paramedici care sunt prezenţi în linia întâi pentru salvarea vieţilor românilor în contextul pandemiei COVID 19.
În lupta pentru salvarea vieţilor românilor în această perioadă, alături de personalul medical, angajat al Ministerului Sănătăţii participă şi subofițerii operativi din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, subofițeri care sunt și paramedici SMURD.
“Pompierii au misiuni care merg de la intervenţia de stingerea incendiilor, la salvarea victimelor accidentelor rutiere, până la asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, la stabilizarea victimelor şi aducerea acestora la unităţile sanitare. În ultimele zile, de exemplu, în județul cel mai lovit de pandemia de coronavirus, Suceava, trei pompieri, salvatori ISU, au asistat nașterea unui copil în localitatea Siminicea. Mama și copilul au fost duși la spitalul din Fălticeni, ambii fiind în stare foarte bună. Este numai un exemplu, cu final fericit, dintre miile de misiuni îndeplinite de subofiţerii IGSU”, a declarat Mihaela Huncă.
În această luptă cu noul coronavirus, zeci de subofiţeri au fost infectaţi cu COVID 19 şi am asistat, din păcate, şi la un deces al unui plutonier adjutant care avea 48 de ani şi era pompier salvator în cadrul ISU Dobrogea din anul 2007, fiind încadrat conducător auto pe autospecialele de stingere.
“Cu toate acestea, în mod inexplicabil, există mari discriminări între personalul angajat la Ministerul Sănătății și subofițerii operativi din cadrul IGSU. Personalului medical si auxiliar din subordinea Ministerul Sănătății i se oferă spatii de cazare pentru izolare pentru a nu-şi contamina familiile și li se mai acordă, aşa cum este firesc, și sporul de 2500 de RON, în timp ce angajaţii ISU subordonaţi Ministerului Afacerilor Interne nu beneficiază de aceste drepturi. Prin urmare, i-am solicitat ministrului Afacerilor Interne Marcel Vela să comunice în regim de urgenţă, ce demersuri întreprinde la nivel guvernamental pentru a elimina aceste discriminări“, a precizat deputatul Pro România Mihaela Huncă
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: