COMUNICAT DE PRESĂ: Conducerea CJ a semnat contractele de finanțare pentru ONG-uri

Conducerea Consiliului Județean Botoșani a semnat astăzi, la sediul instituției, contractele de finanțare pentru proiectele ce se vor implementa în baza Programului anual pentru finanțări nerambursabile, conform Legii nr. 350/2005.

 

”Modificările aduse în acest an Regulamentului pentru acordarea finanțărilor nerambursabile, precum și repartizarea unui buget echilibrat între domeniile finanțate (cultură, educație și culte, pe de o parte - și sport, pe de altă parte) denotă interesul și preocuparea autorității publice județene de a sprijini financiar, în mod egal, toate domeniile în care societatea civilă activează la nivelul județului nostru. Consider că numărul mare de aplicanți și numărul mare de contracte care se semnează astăzi reliefează faptul că ne-am adus aportul la dezvoltarea activităților culturale, educaționale și sportive botoșănene”, a declarat Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani.


Suma de 650.000 lei alocată anul acesta ONG-urilor a fost repartizată astfel:


- domeniul cultură, educație, culte – 300.000 lei


- domeniul sport – 350.000 lei.


Au fost depuse 29 de proiecte, dintre care 23 sunt finanțate, conform tabelului de mai jos.

 

FINANȚĂRI NERAMBURSABILE ONG 2019