Comportamentul suspect al unui șofer botoșănean care conducea „o bombă cu ceas”

  • Un echipaj de Poliție a oprit autoturismul condus de șoferul din Botoșani pentru un control de rutină.
  • Modul în care a reacționat bărbatul le-a ridicat polițiștilor o serie de întrebări.

 

Și astfel au decis să verifice atât actele cât și interiorul mașinii în mod minuțios. În interior se afla o cantitate impresionantă de materiale pirotehnice care ar fi putut pune în pericol inclusiv viața șoferului.

 

”Pe această linie s-au remarcat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni care, până la această dată, au confiscat cantitatea cea mai mare de articole pirotehnice, respectiv 200 kg. Constatarea a avut loc pe data de 3 decembrie, când, în cadrul unei acțiuni organizate pe raza de competență, aceștia au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din comuna Călărași. Bărbatul avea un comportament suspect, ceea ce i-a determinat pe polițiști să efectueze controlul autoturismului, iar în interior au fost identificate articole pirotehnice”

cms. șef Cristian Rîznic, șeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Botoșani

 

Deja până la acest moment au fost confiscate cantități mari de artificii sau alte obiecte folosite pentru perioada sărbătorilor care erau obținute de persoane neautorizate.

 

„În urma activităților specifice desfășurate pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai subunităților de poliție, au identificat și confiscat aproximativ 16.000 de article prioritehnice în cantitate de peste 300 kg”,

cms. șef Cristian Rîznic, șeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Botoșani

 

În total au fost întocmite 16 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept care au fost identificate în cadrul unor percheziții organizate de polițiști cât și în urma controalelor desfășurate în trafic.