Competiţia pompierilor botoşăneni a luat sfârşit: CINE sunt câştigătorii 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat, în perioada 19 – 21 iunie 2017, faza zonală a ”Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat”, la care au participat șase echipaje aparținând Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Iași, Suceava, Bacău, Neamț, Vaslui și Botoșani.

 

Pompierii din Neamţ și cei  din Suceava au câștigat etapa zonală a Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat și vor reprezenta Moldova la faza națională a competiției, la cele două secțiuni.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat, în perioada 19 – 21 iunie 2017., faza zonală a ”Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat”, la care au participat șase echipaje aparținând Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Iași, Suceava, Bacău, Neamț, Vaslui și Botoșani.

 

Timp de două zile, concurenții și-au demonstrat cunoștințele, abilitățile și priceperea în stăpânirea tehnicilor și procedurilor pentru descarcerare și acordare a primului ajutor medical calificat. Competiția a avut două probe, respectiv „descarcerarea din vehicule” și „acordarea primului-ajutor calificat” și s-a desfășurat în parcarea Kaufland din municipiul Botoșani.

 

Evenimentul, primul de acest gen organizat în judeţul nostru, a atras un public numeros. Botoșănenii au avut posibilitatea să urmărească, în mod real, intervențiile pompierilor militari, atât pentru descarcerare, cât şi pentru acordare a primului ajutor medical calificat, în rezolvarea unor scenarii complexe și inedite.

 

Lupta pentru ocuparea primului loc pe podium a fost acerbă. Evaluatori au apreciat, atât îndemânarea, cât şi rapiditatea, dar şi respectarea cu stricteţe a tehnicilor şi procedurilor specifice. La finalul competiției, pe prima treaptă a podiumului, la proba „acordarea primului ajutor calificat” a urcat echipajul ISU Suceava, iar la proba „descarcerare” – echipajul ISU Neamț.

 

 Atât la deschiderea competiției, cât și la festivitatea de premiere, alături de pompierii din Iași, Suceava, Bacău, Piatra Neamț, Vaslui și Botoșani, au fost: prefectul județului, Constantin Dan Șlincu, vicepreședinții Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta și Constantin Liviu Toma, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanții ai UPU – SMURD Botoșani și ai Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Conducerea ISU Botoșani dorește să aducă mulțumiri, și pe această cale, tuturor instituțiilor și operatorilor economici care și-au adus aportul la buna desfășurare a acestui eveniment.

 

Scurt istoric al SMURD la Botoșani

Aproape 30.000 de botoșăneni au fost salvaţi de medicii, asistenţii şi paramedicii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Botoşani, în ultimii șase ani. În perioada analizată, pompierii botoșăneni au avut peste 150 de misiuni de descarcerare a unor persoane rămase captive în autovehiculele implicate în accidente rutiere.

 

Personalul medical care deserveşte ambulanţele SMURD (echipaje de prim ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă) a avut în medie 14 intervenţii pe zi. În acest an, în luna decembrie, se împlinesc șapte ani de când Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) este în slujba botoşănenilor.

 

Pe 16 decembrie 2010, a fost operaţionalizat la Botoşani, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani fiind dotat cu două ambulanţe de tip B 2, care au fost repartizate la Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi.

 

Cele două ambulanţe SMURD erau deservite de 30 de subofiţeri operativi – paramedici, pregătiţi prin cursuri teoretice şi stagii de practică în acordarea primului ajutor medical şi asistenţă medicală prespitalicească.

 

Doi ani mai târziu, mai exact pe 9 mai 2012, în judeţul Botoşani au fost deschise alte două substaţii SMURD, la Săveni şi Ştefăneşti. Ambulanţele SMURD de tip B2 care deserveau noile substaţii au intrat în dotarea I.S.U. Botoşani prin programul de reînnoire şi modernizare a parcului auto, derulat de Ministerul Sănătăţii.

 

Pe 17 septembrie 2013, a fost operaţionalizat echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Ambulanţa de tip C a fost achiziţionată în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.  

 

La aproape șapte ani de la operaţionalizarea SMURD la Botoşani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani are în dotare cinci echipaje SMURD, patru de tip B2 şi un echipaj de terapie intensivă tip C1, deservite de patru medici, şapte asistenţi medicali şi peste 100 de pompieri – paramedici.