Compania cu sediu în Botoșani a încheiat anul 2022 cu ”cea mai mare cifră de afaceri înregistrată vreodată de...” - FOTO

Pentru acest an, compania își propune să extindă echipa și să ajungă la 1.300 de angajați

 

Amber, dezvoltator local de jocuri video înfiinţat în 2013, a închis anul 2022 cu afaceri de peste 45 de milioane de dolari (213,7 milioane de lei), înregistrând o creştere de peste 52% faţă de anul precedent, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei.

 

În prezent, Amber numără 1.200 de specialişti care lucrează în birourile din Bucureşti, Botoşani, Guadalajara, Montreal, Kyiv, Varşovia, San Francisco şi Los Angeles.

 

„Am încheiat anul cu cea mai mare cifră de afaceri înregistrată vreodată de un studio de jocuri video cu ADN 100% românesc. (...) Rezultatele Amber confirmă faptul că industria română de gaming are o companie etalon, care reprezintă pe plan global comunitatea locală de specialişti în dezvoltarea de jocuri. În acest moment, suntem prezenţi în 8 ţări şi vom continua expansiunea companiei prin deschiderea de noi studiouri, fuziuni şi achiziţii”,

Mihai Pohonţu, preşedinte Amber

 

 

 

 

Potrivit reprezentanţilor companiei, din cifra de afaceri înregistrată în 2022, aproximativ 74% au fost venituri din activitatea de dezvoltare şi co-dezvoltare de jocuri video. „Serviciile de asigurare a calităţii, asistenţă pentru clienţi, localizare au generat 26% din venituri. Activităţile de dezvoltare au crescut atât pe proiectele de mobile, cât şi pe jocurile HD (PC & Console), iar pentru anul 2023 se anunţă oportunităţi în creştere pe segmentul de jocuri HD.”

 

De asemenea, la finalul anului trecut, Amber a atras o investiţie la o evaluare de aproximativ 190 de milioane de dolari din partea Emona Capital, o firmă de investiţii din Londra, cu scopul accelerării dezvoltării globale a companiei prin realizarea de tranzacţii de tip M&A.

 

 

1.300 de angajați în 2023

 

În continuare, planurile reprezentanţilor companiei Amber vizează şi extinderea echipei, pe lângă extinderea prezenţei pe alte pieţe.

 

„În funcţie de proiectele dezvoltate în fiecare studio, Amber caută să angajeze specialişti în toate birourile sale pentru poziţii de Art Directors, animatori 2D şi 3D, Senior Engineers, Senior Game Designers, UI Artists şi Game Testers, printre multe alte poziţii. Pentru 2023, Amber se aşteaptă să continue să crească şi intenţionează să ajungă la 1.300 de angajaţi pe măsură ce îşi continuă expansiunea geografică”.