Comoara din casetă, o descoperire UNICAT în istoria Botoşanilor - FOTO

Pe holul monumental al Muzeului Judeţean de Istorie din Botoşani, într-o uriaşă casetă de sticlă, se află o adevărată comoară arheologică a judeţului. 

 

Este vorba despre un fragment dintr-un pod dacic din lemn, vechi de peste 2 000 de ani. Acesta are mai mult de doi metri lungime şi a fost descoperit într-o mlaştină, o turbărie, din localitatea botoşăneană Lozna. Podul acesta, un unicat în țara noastră, dar și în zona balcanică, asigura dacilor liberi trecerea dintr-o parte în alta a mlaştinii, în secolele II-III d.Hr.

 

Podul „plutitor” avea o suprafaţă de 25 metri pătraţi şi aproximativ şase metri lăţime, fiind  fixat cu ajutorul unor ţăruşi. Alături de el au fost descoperite mai multe obiecte, printre care resturi de animale, cranii de cerb şi mistreţ şi obiecte din silex sau metal, aruncate sau depuse ritualic spre a îmbuna spiritul mlaștinii. Podul descoperit fixat în mâlul solidificat este format din traverse din stejar ce sunt perfect păstrate, înnegrite doar de vreme şi de nămolul în care a stat. Miracolul conservării naturale stă chiar în natura mlaştinii.

„Este o descoperire importantă din turbăria de la Lozna (n.r. – la 12 kilometri de localitatea Dorohoi). Acest fragment de pod asigura trecerea chiar peste turbărie. Aici au fost descoperite, de altfel, mai multe obiecte. Fie resturi de animale aruncate, fie obiecte din silex sau chiar metal“, spune Daniel Ciucălău, arheolog la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani.

 

Nicăieri nu s-a descoperit un vestigiu din lemn atât de bine conservat.

„Turbăria este un mediu acid, care păstrează foarte bine obiectele. Inclusiv pe cele din lemn. Are o compoziţie chimică specială, care ajută la mumificare sau păstrare în stare foarte bună a lucrurilor“, mai explică arheologul.

„Este o descoperire unică făcută în timpul săpăturilor de la începutul anilor 2.000. Turbăria de la Lozna ascunde încă multe secrete. A fost explorată arheologic, dar nu complet“, spune Aurel Melniciuc.

 

Mlaştinile, așa cum este cea din Lozna, ar putea ascunde multe secrete antice, uneori chiar trupuri mumificate natural, precum cele descoperite în Irlanda şi în Danemarca. Podul dacic de la Lozna, după ce a fost conservat și restaurant, şi-a găsit un loc pe holurile muzeului, oferind vizitatorilor șansa întâlnirii cu un artifact rar de acum peste 2000 de ani. (Sursa: Ziarul Naţiunea)

download from google play download from apple store