Comisia de acreditare bate la ușă, Spitalul Județean se pregătește: VEZI ce sume s-au repartizat pentru „Mavromati”

La Spitalul Județean Botoșani se pregătesc pentru 2015 planuri mari. Pentru ca acesta să intre în planul de acreditare CoNAS pentru trimestrul II al noului an, este nevoie ca în cadrul unității spitalicești să se respecte o serie de criterii.

 

Criterii care țin de structura personalului, activitățile medicale, nivelul de curățenie, dar și de gradul de dotare cu aparatură. Aceasta din urmă este una dintre problemele cel mai des sesizate de către coordonatorii secțiilor de la „Mavromati”. Motiv pentru care la nivelul Consiliului Județean (CJ) Botoșani s-a luat decizia repartizării sumei de 400.000 lei pentru investițiile aferente dotărilor.
„Chiar astăzi le-am confirmat că venim cu o parte de co-finanțare. Cu alte cuvinte, s-a făcut un necesar de tot ceea ce înseamnă dotare, au într-adevăr o aparatură medicală veche, ea trebuie înlocuită, modernizată, să fie la nivel de performanță 2015. Computerul tomograf știu că li s-a stricat, dar prin bugetul creionat și care este aproape gata, avem în calcul cele 400.000 lei în așa fel încât să schimbe și tubul de la tomograf și să intrăm în normalitate”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani.
Tot în scopul obținerii de undă verde de la Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), corpul de control al președintelui de CJ face controale permanente la cea mai mare unitate spitalicească din județ, pentru a o aduce la nivelul cerut de comisia de acreditare.
(C.B.)

CITEȘTE:
 Acreditarea Spitalului Județean s-a poticnit în toalete