Școlile vor fi închise, începând de miercuri - SURSE

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis luni închiderea tuturor școlilor din România, începând de miercuri.

 

Cursurile se suspendă în perioda 11 martie 2020 - 22 martie 2020. Cu posibilitatea de prelungire a măsurii, au declarat surse oficiale pentru G4Media.ro.

 

Potrivit surselor, unul dintre scenariile de lucru de la nivelul Ministerului Educației este modificarea structurii anului școlar, prin devansarea vacanței de Paști.

 

Premierul Ludovic Orban a declarat încă din debutul ședinței CNSSU că, dacă există cel mai mic risc, ar trebui suspendată activitatea în învățământul preuniversitar.

 

Anterior, Raed Arafat a propus Grupului de suport tehnico-științific, pe care îl conduce, închiderea școlilor și grădinițelor începând de mâine, 10.03.2020, și până la data de 21.04.2020, precum și declararea stării de alertă. Nu se cunoaște deocamdată decizia Grupului tehnico-științific, dacă a adoptat forma propusă de Arafat sau a modificat proiectul cu care a intrat în CNSSU.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store