Meseriașii sunt tot mai greu de găsit în România, iar salvarea ar putea veni de la școlile din Botoșani.
Trei școli din județul Botoșani sunt o soluție pentru lipsa de meseriași din România. Aici sunt pregătiți sute de tineri de la sat, pentru meseriile cele mai căutate de pe piața muncii. Bătălia pe locuri este acerbă, iar cei mai mulți absolvenți sunt angajați imediat după terminarea studiilor, potrivit adevărul.ro
În România, meseriașii sunt tot mai greu de găsit. Marile companii ajung să apeleze la angajați aduși din Extremul Orient, din țări precum Nepal, Vietnam, Pakistan sau Bangladesh. Patronii se plâng că nu mai găsesc sudori, tinichigii, meseriași în construcții și nici măcar textiliști. Fermierii, la rândul lor, spun că nici chiar ciobani nu se mai găsesc prin satele Moldovei. Cei mai mulți dintre localnicii moldoveni care știu o meserie aleg să plece în Occident, motivați de salariile mai consistente.
În țară, au rămas în marea lor majoritate meseriașii pensionari, nevoiți să lucreze și la 70 de ani în condițiile în care nu are cine să-i înlocuiască. Există însă o speranță în mediul rural al județului Botoșani, unde trei școli sătești sunt adevărate incubatoare de meseriași tineri și pricepuți. Este vorba, în mare parte, de copii de la sat, dornici să câștige o pâine și pentru care agenții economici se bat încă de la terminarea studiilor.
Una dintre cele mai puternice școli de meseriași din nordul Moldovei este Liceul „Alexandru Vlahuță„ din comuna botoșăneană Șendriceni. Deși este un liceu de la țară, peste 1.300 de candidați se bat anual pe cele câteva sute de locuri disponibile. Și asta fiindcă acest liceu este, după cum spun și profesorii, un adevărat brand și o „fabrică” de meseriași pentru piața muncii. Aici învață peste 800 de elevi din toate comunele județului, iar unii bat zeci de kilometri ca să poată urma cursurile de aici.
„Liceul nostru a devenit un brand în zona învățământului tehnologic. Şi asta pentru că scopul nostru este de a oferi tinerilor o meserie căutată pe piața muncii. Oricare dintre aceste calificări îi permite absolventului să se angajeze sau să-şi deschidă o afacere în domeniu. Noi scoatem meseriași, nu oameni care să stea cu mâna întinsă! Am fost nevoiți să ne adaptăm cerințelor de pe piața muncii, fiindcă scopul unei școli tehnologice este de a pregăti viitori absolvenți care să-şi găsească rapid un loc de muncă”,
a precizat Viorel Dohotaru, director Liceului tehnologic din Șendriceni.
Printre cele mai renumite profiluri ale liceului sunt de mecanic agricol, ospătar, brutar, chelner, tâmplar și mecanic auto. Aici se face și tinichigerie auto, foarte căutată pe piața muncii. Liceul dispune de laboratoare și ateliere moderne unde elevii învață fiecare componentă și fiecare mecanism. În plus, liceul a realizat numeroase parteneriate cu agenți economici, în special mari fermieri sau restaurante, pentru ca elevii să facă practică cu cele mai noi utilaje.
Florin are 16 ani și a venit tocmai de la Vorniceni, aflat la 30 de kilometric depărtare, pentru a învăța să devină mecanic auto.
„Pentru mine înseamnă să-mi câștig pâinea. Să mă pot întreține”,
spune tânărul.
Mulți absolvenți sunt angajați imediat ce termină studiile.
O altă școală de meseriași extrem de căutată se află în comuna Vlăsinești, județul Botoșani. Se numește Școala de mecanizatori agricoli „Gheorghe Burac” și este cea mai mare șansă la un viitor pentru sute de copii din mediul rural, o adevărată „academie” de tractoriști. meserie foarte căutată pe piața muncii și foarte bine plătită. Astfel, un mecanizator cu studii primește, în sezon, și aproape 2.000 de euro.
Școala a fost înființată în 2015 și a fost organizată ca o școală profesională cu trei niveluri, de la clasa a IX-a până la clasa a XI-a. Fiecare elev primește o bursă lunară de 200 de lei, dar și școlarizare gratuită pentru permis categorie B și Tr. Și aici concurența este mare, și de obicei rămân cei mai buni, dornici să învețe o meserie.
„Pentru mulţi, este o şansă nesperată de a-şi câştiga pâinea. Cei care termină sunt buni meseriași, căutați pe piața muncii”,
spune Radu Andronache, profesor în cadrul școlii.
Și aici, partenerii școlii sunt mari fermieri cu utilaje foarte moderne. De altfel, cei mai buni absolvenți sunt angajați pe loc după terminarea studiilor.
Pe lângă cele două școli de meseriași deja menționate, tot la țară există Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Vorona, unde sute de elevi de la sat sunt pregătiți să devină pomicultori, legumicultori, peisagiști, dar și chelneri sau bucătari.
Baza materială a liceului este una de excepție, dispunând inclusiv de un campus modern.
Și la Liceul Textil din municipiul Botoșani sunt pregătiți numeroși tineri pentru industria textilă, care caută cu disperare angajați. Mulți dintre cei mai buni absolvenți ajung să lucreze în fabrici care produc lucruri pentru branduri de lux.