Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani şi Primăria municipiului Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, a lansat, pe 15 februarie 2016, Concursul de protecţie a mediului “Școala mea protejează mediul”, ediția a IX-a.
Concursul este dedicat sărbătoririi, la 5 iunie 2016, a Zilei Mondiale a Mediului şi se adresează unităţilor de învăţământ de nivel primar, gimnazial şi liceal din municipiul Botoşani.
Perioada de desfăşurare a concursului este 15 februarie 2016 – 20 mai 2016. În această perioadă, unitățile de învățământ vor desfășura activități practice de protejare a mediului înconjurător, cum ar fi: campanii de informare, acțiuni de salubrizare, colectare deșeuri refolosibile, etc. La sfârşitul perioadei de concurs, participanții vor depune la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, un portofoliu al activităţilor desfăşurate, pe baza căruia se va realiza evaluarea.
“Invităm toate școlile și liceele din municipiul Botoșani să participe la acest concurs. Fiecare scoala participantă va avea ocazia să fie un exemplu de responsabilitate față de mediul înconjurător prin activitățile desfășurate.”, a declarat Eugen Mateciuc , directorul executiv al APM Botoşani.
Câştigătorii ediţiei 2015 au fost Școala gimnazială „Elena Rareş” Botoşani şi Liceul teoretic „Grigore Antipa” Botoşani. Și în acest an, câştigătorii vor primi diplome şi premii din partea organizatorilor în cadrul unei festivităţi care va avea loc la sfârșitul lunii mai 2016.