Școlile ar putea angaja persoane necalificate să fie profesori – CARE sunt condițiile

Statutul lor va fi de cadru didactic asociat, potrivit proiectului de lege.

 

Școlile ar putea angaja persoane cu studii superioare, fără formare inițială, cu avizul Direcţiei Judeţene de Învăţământ Preuniversitar, dacă există o lipsă de personal calificat la nivelul unității de învățământ preuniversitar, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar.

 

Acestea vor avea statutul de personal didactic asociat și pot fi angajate pe o perioadă determinată de cel mult un an școlar, în regim de plata cu ora.

 

Potrivit Edupedu.ro, desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București (DJIP/DMBIP), ca deconcentrate ale Ministerului Educației, au fost păstrate în proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca.

 

„În situaţii justificate de lipsa de personal calificat la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar, pot fi angajaţi cu statut de cadru didactic asociat, pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar, în regim de plata cu ora, şi absolvenţi ai învăţământului superior care nu au parcurs formarea iniţială conform prevederilor legii învăţământului superior, cu avizul DJIP/DMBIP, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”, potrivit art. 165 alin. (3) din documentul citat mai sus.

 

Concursul pentru ocuparea posturilor de cadru didactic de predare asociat s-ar organiza la nivel de unitate de învățământ, așa cum este și în prezent.