Cea mai prestigioasă unitate de învățământ din județul Botoșani, Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiu a adoptat scenariul galben pentru actualul an școlar, adică jumătate dintre elevi vin la cursuri, iar ceilalți participă online.
Motivele sunt lesne de înțeles și anume sălile de clasă care nu permit distanțarea între elevi. Încă din luna august direcțiunea și corpul de profesori au avut nenumărate ședințe cu părinții, pe tot felul de canale de comunicare pentru găsirea de soluții care să fie unanim acceptate.
Inclusiv directorul colegiului, Cristina Chiriac a arătat o disponibilitate crescută și a răspuns tuturor întrebărilor care i-au fost adresate pe grupurile de WhatsApp. Și nu au fost puține, având în vedere că efectivul de elevi de la Colegiul Eminescu numărăr 1.566 de copii din toate ciclurile de învățământ.
„Înainte de începerea anului școlar am organizat o ședință cu părinții și la nivelul școlii, toți reprezentanții comitetelor de părinți au fost prezenți și împreună am hotărât această înjumătățire a colectivelor din cauza faptului că, privind normele apărute destul de târziu de la Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, referitoare la obligativitatea de a păstra distanța de 1 metru între elevi, nu ne permit nouă să venim cu toate colectivele de elevi la școală. Nu încap, alte școli au săli de audiții, laboratoare, amfiteatre. Eu nu am ce transforma, sălile mele sunt standard și sunt mici”,
Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național Mihai Eminescu
Din acest motiv s-a luat decizia împărțirii elevilor, ca la fiecare două săptămâni de zile jumătate să participe la cursuri, iar cealaltă să urmează orele online.
Pentru pregătirile necesare ca orele de curs în sistem online să fie desfășurate în parametri optimi nu a existat timp. Pentru că, după cum se știe foarte bine, nici în luna august nu se știa în mod sigur dacă anul școlar va fi deschis pe 14 septembrie. Iar la nivel național încă se lucra la scenariile după cum se vor derula cursurile.
Astfel că fiecare unitate de învățământ a avut la dispoziție un timp scurt pentru chestiuni multiple. La Colegiul Eminescu problemele au apărut la banda de internet insuficientă pentru conectarea simultană a sutelor de elevi rămași acasă.
Însă, din explicațiile oferite de conducerea unității, problema este una rezolvabilă în zile, nu săptămâni.
„Nemulțumirea a apărut că nu am încă asigurat internetul. Am cerut și sprijin și am făcut apel la un pic de înțelegere. Și părinții au fost de acord atunci. De ce când au fost prezenți și-au exprimat înțelegerea, compasiunea, calmul și tot ce doriți dv. și imediat la o zi, astăzi, a doua zi de școală, toți părinții sunt nemulțumiți. De ce? Ieri (luni, 14 septembrie nota red.) a fost diriginție, spuneți-mi și mie cât au pierdut copiii de ieri până astăzi? De mâine (16 septembrie 2020) corpul A al școlii va avea internet”,
Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național Mihai Eminescu
Directorul Colegiului Eminescu a avut un mesaj atât pentru cadre didactice dar și pentru părinți, să înțeleagă că totuși acest an este unul neregăsit în tiparul celor anteriori și în care efortul ar trebui să fie susținut în mod general de toată lumea.
Pentru că nimeni, în trecut, nu a anticipat modul în care urma să se desfășoare procesul educațional din 14 septembrie 2020.
„Este o situație atipică, nu s-a anticipat și ceilalți ani. Dacă noi nu dăm dovadă de un pic de înțelegere, ajungem să ne scoatem ochii din orice. Hai să avem un pic de răbdare. Dar de ce uită părinții că ani de zile colegii mei au făcut pregătire suplimentară în școală, când în alte școli nu exista așa ceva. De ce uită acest lucru? Și nu era obligativitate. Și chiar acum, colegii mei mi-au cerut permisiunea ca după amiază, când școala este goală, să aibă loc aceste ore de pregătire suplimentară pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a. Avem cele mai bune intenții să ajutăm copiii, nu să defăimăm și să aruncăm cu noroi”,
Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național Mihai Eminescu
Mai mult decât atât, nici semnalele de la nivel național nu au fost într-o coerență generală, în condițiile în care în lunile martie și aprilie, majoritatea specialiștilor estimau că pe perioada caniculară virusul urma să dispară.
Nu s-a întâmplat acest lucru iar problemele au trebuit să fie rezolvate din mers.
„Nu s-au luat măsuri la timp la nivel național și acum avem pretenții de la Colegiul Eminescu, așa se întâmplă. Din punctul de vedere al școlii, facem tot ce putem. Noi am fost flexibili și adaptabili și acum sar în flăcări că e vorba de câteva zile?”
Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național Mihai Eminescu
Încă o dată, Cristina Chiriac a dat asigurări că în aceste zile problema internetului va fi rezolvată.
Probleme sunt și la alte unități de învățământ și sunt cunoscute și la Inspectoratul Școlar Județean. Și de acolo a fost lansat un apel la răbdare pentru părinți.
„Pentru extinderea benzii de internet s-au făcut lucrări și sunt în continuare dar sunt puține firme în Botoșani care pot asigura serviciile în timp scurt. Și atunci trebuie să mai avem puțină răbdare, este vorba de zile până se vor remedia aceste probleme”,
Ada Macovei, inspector școlar general adjunct
Conducerea IȘJ Botoșani estimează că în primele două săptămâni de zile, profesorii și elevii se vor reacomoda cu acest sistem de învățământ alternativ.
„Mai sunt unități care își fac acum demersurile pentru platforme educaționale, vreo două, trei prin județ care abia acum accesează platforme și conectează toți angajații și elevii. Eu cred că primele două săptămâni sunt necesare pentru organizare și intrarea într-un ritm normal și pentru copii și pentru profesori și pentru personalul de învățământ având în vedere că este o premieră ceea ce se întâmplă”,
Ada Macovei, inspector școlar general adjunct
26 de unități de învățământ de la Botoșani funcționează după scenariul galben.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: