”Colecție” de mașini furate, ambarcațiuni sau puști cu aer comprimat: CE au mai pescuit polițiștii la graniță

În cursul anului 2015 au fost descoperite si reținute în vederea continuării cercetărilor patru autoturisme pentru care existau semnalări operative. În toate cazurile lucrătorii au întocmit dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de furt sau alte infracţiuni conexe.

 

De pildă,  în data de 20 martie 2015, în baza unor date și informații deținute la nivelul B.C.M.I.I.T./ STPF Botoșani/ ITPF Iași, a fost identificat în municipiul Botoșani autoturismul Audi A4, înmatriculat în Italia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că pentru autoturismul Audi A4 autoritățile italiene au emis o alertă în data de 21 ianuarie 2014, pe art.38 din SIS II (bun căutat pentru confiscare). Autoturismul în valoare de 66.450 lei a fost ridicat și indisponibilizat la sediul  Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani (STPF),  în vederea continuării cercetărilor, ulterior fiind predat firmei de asigurări din Italia în vederea restituirii proprietarului de drept.
Polițiștii de frontieră au făcut publică și situația bunurilor confiscate/ indisponibilizate:  Anul trecut au fost confiscate bunuri în valoare totală de 2.311.083 lei, respectiv:

- 204.085 pachete tigari in valoare de 1.941.862 lei
- 25 autoturisme  in valoare de 327.563 lei
- 325 kg alimente in valoare de 11.800 lei
- cinci ambarcatiuni in valoare de 1.320 lei
- 199,5 l bauturi alcoolice in valoare de 11.682 lei
- 110 litri carburant in valoare de 570 lei
- 270 kg peste
- 5.612 m plase monofilant
- patru puști cu aer comprimat

CITEȘTE: 2015, anul migrației ilegale la Botoșani: Sri Lankezi, afgani sau bangladesh prinși de polițiști