Codul Rutier modificat: Noi limite la numărul de kilometri și amenzi mai mari 

Schimbări în noul cod rutier. 

S-a modificat numărul de kilometri cu care poți circula peste limita de viteză, fără să iei amendă. 

 

Limitele de viteză în România

 

Depășirea limitei de viteză este una dintre cele mai frecvente abateri în trafic. Totuși, noile reglementări din Codul Rutier permit șoferilor să depășească limita de viteză cu până la 5 km/h fără a fi sancționați.

 

Această modificare vine ca urmare a introducerii unor aparate radar mai performante, cu marjă de eroare redusă. În trecut, toleranța permisă era de 10 km/h, însă regula nu mai este valabilă, scrie BizBrașov.ro

 

  • În localități: 50 km/h (până la 80 km/h pentru categoriile A și B în zone semnalizate).
  • Pe drumuri naționale europene: 100 km/h (categoriile A și B), 90 km/h (C, D, D1), 80 km/h (A1, B1, C1).
  • Pe drumuri expres: 120 km/h (A și B), 100 km/h (C, D, D1), 85 km/h (A1, B1, C1).
  • Pe autostrăzi: 130 km/h (A și B), 110 km/h (C, D, D1), 90 km/h (A1, B1, C1).

 

Sancțiuni pentru depășirea vitezei

 

Șoferii care depășesc limitele permise riscă amenzi și puncte de penalizare:

 

  • 10-20 km/h peste limită: 2-3 puncte amendă (330-495 lei) și 2 puncte penalizare.
  • 21-30 km/h peste limită: 4-5 puncte amendă (660-825 lei) și 3 puncte penalizare.
  • 31-40 km/h peste limită: 6-8 puncte amendă (990-1.320 lei) și 4 puncte penalizare.
  • 41-50 km/h peste limită: 9-20 puncte amendă (1.485-3.300 lei) și 6 puncte penalizare.
  • Peste 50 km/h: 9-20 puncte amendă și suspendarea permisului pentru 90 de zile.