Codreanu: Proiectul cu spitalele a fost pe sub mână, inițiat pe picior de președintele CJ

 

Dumitru Codreanu susține că s-a prezentat în ședința extraordinară de Consiliu Județean cu privire la situația Spitalului Județean și comasarea unor unități sanitare, cu temele făcute, el discutînd în prealabil cu colegul său de partid, Eugen Nițură. Lucru care, în opinia sa nu s-ar fi întâmplat și în cazul celorlalte formațiuni politice. ”Drept dovadă am și intervenit în cadrul CJ, propunând anumite măsuri sau luând cuvântul vis a vis de acest proiect de hotărâre, prezentat pe sub mână, întocmit pe picior de către președintele CJ. Fără să fim informați, sau fără să avem discuții prealabile, cu acei manageri altoiți, cu tot ceea ce au realizat ei. Nu am nimic cu Olaru, nu am nimic cu doamna de la Spitalul de Copii sau cu marele, înaltul și solidul director de la Psihiatrie dar, ca să faci un proiect de asemenea, anvergură trebuia să te documentezi în primul rând tu, ca președinte CJ și cu acel grup a lui, directorii care i-au dat consilii de administrație ca să execute tot ceea ce spune el”, a afirmat Dumitru Codreanu, consilier județean. PRM-istul a mai spus că în această situație consilierii județeni sunt cei care decid adoptarea unui proiect și nu președintele CJ, iar aceștia nu ar fi fost consultați. Codreanu a avut un atac și la primarul din Darabani privitor la desființarea spitalului, care nu ar fi intervenit pentru a împiedica acest lucru și care ”atunci când trebuia să îl promovăm pe funcția de primar, să candideze din partea PRM, se ducea și se ascundea în boscheți numai ca să nu ia cuvântul, printre trei parlamentari acolo, pentru el cuvântul este ceva mai greu, înălțimea și cu deșteptăciunea  la el este invers proporțională” , a încheiat Codreanu.