Codreanu atac la profesori: După eşecul de la bac să spui: dă-mi salarii, dă-mi salarii

 

Dumitru Codreanu a avut un atac dur la adresa angajaţilor din sistemul educaţional care, nemulţumiţi de bugetul alocat pentru învăţământ pentru anul 2012, ameninţă cu noi acţiuni de protest. PrRM-istul şi-a exprimat opinia vis a vis de această situaţie în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul partidului.
Dumitru Codreanu susţine că toate categoriile de bugetari ar trebui să înţeleagă criza pe care o traversează momentan ţara noastră şi să pună umărul în a sprijini economia românească pentru redresarea situaţiei. „După părerea mea este o situaţie de neconceput, având în vedere situaţia economică actuală, bugetul care este alocat pentru învăţământ care este foarte mic, foarte prost, dar revin la faptul că, hai să punem umărul toţi să ieşim din această marasmă în care se află la momentul actual ţara noastră”, a declarat Dumitru Codreanu.

„Să dea în judecată cum ne-a dat pe noi consilierii o catastrofă de mare lider”
De asemenea, „înţepaţi” au fost şi liderii sindicali din educaţie cu privire la acţiunile deschise în instanţă pentru apărarea drepturilor propriilor membri sindicali însă într-o paranteză nu a fost omis nici Octavian Dumitru, liderul de la Sanitas. „În condiţiile în care am avut un eşec total la bacalaureatul de anul acesta, să ieşi iarăşi în stradă şi să spui „dă-mi salarii, dă-mi salarii” dar niciodată nu vine cu soluţia acel lider de sindicat, aşa cum ne-a dat pe noi consilierii o catastrofă de mare lider că a zis că are relaţii de muncă cu mine, dar acel lider de sindicat care solicită aceste măriri de salarii poate pe drept mai ales la ţară unde se face naveta. Dar hai să punem mâna pe creion şi să vedem, de unde să dăm? V-am prezentat anul acesta o situaţie cu salariile unor contabili, secretari sau profesori de la Liceul de Artă cu 70 şi ceva milioane salariu, am şi la ora actuală situaţia”, a mai spus Codreanu. Situaţia unor drepturi financiare din sistemul educaţional local a provocat o serie de discuţii aprinse în primăvara acestui an după ce cadrele didactice botoşănene au făcut grevă timp de mai bine de două săptămâni pentru neacordarea unor sume obţinute la bară. (G.E.)