Cod Portocaliu pentru sudul ţării, în Moldova va ninge liniştit

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de „cod portocaliu”. Între 26 martie, ora 04.00 și 26 martie, ora 14.00, meteorologii anunţă că în jumătatea de sud a ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.
ninsoare Botosani martie 2013
În intervalul menţionat, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti - precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită. În nordul şi centrul Moldovei, precum şi în Maramureş va ninge liniştit, dar se va depune strat nou de zăpadă.
Salvamontiștii din Argeș anunță că există riscul unor avalanșe în zonele înalte din Masivul Făgăraș din cauza ninsorilor abundente care au căzut în ultimele zile. Potrivit șefului salvamontiștilor din Argeș, Ion Sănduloiu, stratul de zăpadă la staţia meteo Bâlea Lac şi la Cota 2000 - Transfăgărăşan este de 253 de centimetri, iar din cauza viscolului în unele zone e mai mare. Zăpada este viscolită și s-au format plăci de vânt și cornișe, depuse peste stratul stabilizat.
Guvernul a convocat pentru o luni o videoconferinţă după noul anunţ al meteorologilor.
CITEŞTE ŞI:
 Toate drumurile naţionale redeschise, două drumuri judeţene blocate