COD PORTOCALIU de ploi torențiale în mai multe localități din Botoșani 

Populația din localitățile vizate a fost alarmată prin sistemul RO-ALERT. 

 

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip Cod Portocaliu valabilă până la ora 19:00 pentru  Dorohoi, Hudești, Suharău, Havârna, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Darabani, Mihăileni, Corlăteni, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Brăești, Concești, Văculești, Lozna și Dimăcheni.

 

Sunt prognozate: averse torențiale care vor acumula peste 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 70…80 km/h, vijelie, grindină.

 

 

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

 

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.

 

 

Recomandările pompierilor: 

  • închideți toate ferestrele locuinței
  • în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora
  • evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate
  • sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime
  • evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
  • urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor;
  • în cazul unei situații de urgență reale, sesizați evenimentul la numărul unic 112.