Cod portocaliu de ninsoare în țară, Botoșani rămâne pe „galben”

 

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu pentru Bucureşti şi 17 judeţe din estul şi sudul ţării, unde vântul va depăşi la rafală 90 de kilometri pe oră, alte 14 judeţe, printre care şi Botoşani, rămânând sub atenţionarea cod galben de ninsori şi viscol, până joi seara.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), din 25 ianuarie, ora 9.00 şi până în 26 ianuarie, ora 18.00, vremea va continua să se înrăutăţească în sudul şi estul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. "În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpada depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60...70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada", potrivit ANM. În Dobrogea şi în sud-estul Munteniei, la începutul intervalului, vor mai fi precipitaţii mixte şi se va produce polei.
Joi vine şi gerul
Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa, Tulcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi sudul judeţului Argeş, unde va fi viscol, vântul va depăşi la rafală 80-90 de kilometri pe oră, determinând reducerea vizibilităţii sub 50 de metri şi troienirea zăpezii. Alte 14 judeţe - Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi nordul judeţului Argeş - rămân sub avertizarea cod galben de ninsori şi viscol până joi, la ora 18.00. Meteorologii menţionează că începând de joi seara vremea va deveni geroasă, mai ales noaptea şi dimineaţa, în special în estul şi sudul ţării.