Codul galben de ceață pentru județul Botoșani, intrat în vigoare dimineață și valabil inițial până la ora 9:00, a fost prelungit până la ora 12:00.
Anunțul a fost făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care a arătat că fenomenul meteorologic determină scăderea vizibilității sub 200 m și, izolat, sub 50 m.
Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, pompierii adresează conducătorilor auto recomandarea de a adapta viteza la condițiile de drum: Circulați prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic!