„Cochetării” cu foste "malluri de Botoşani" pentru sediul de la Nova Apaserv

Salariaţii de la compania de apă aflată în subordinea Consiliului Judeţean s-ar putea muta într-un alt sediu. Şefii de la Nova Apaserv deja au început negocierile cu privire la închirierea unui alt imobil după ce, lichidatorul judiciar al fostei Apa Grup a scos la licitaţie clădirea în care îşi desfăşoară activitatea o parte dintre birourile societăţii.

 

Printre variantele luate în calcul s-ar regăsi inclusiv clădirea de la Tratoria sau cea unde a funcţionat complexul Carisma şi care ar putea fi perfecte pentru funcţionarii de la Nova Apaserv.
„Ştiu că ei au nişte discuţii şi sunt în căutarea unui alt sediu pentru că lichidatorul a scos la vânzare clădirea de acolo. Sunt în discuţii în mai multe locaţii şi la Tratoria şi la Carisma, aveau nişte discuţii dar încă nu s-a luat o decizie. Ei au discutat chiar şi cu lichidatorul dar preţul pe care îl cere acesta se pare că e destul de mare, actualul preţ”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
O altă variantă ar fi actuala clădire din zona Primăverii, însă în dea de-a doua jumătate care se pare că a fost cumpărată prin licitaţie de la o societate intrată în faliment şi unde noul proprietar urmăreşte un proces de modernizare. Cert este faptul că, oricare dintre aceste locaţii ar fi aleasă, se doreşte ca toate serviciile să fie duse în acelaşi loc.
„Inclusiv lângă, pe intrarea cealaltă este cineva care le oferă în condiţii mai avantajoase decât ar sta aici. Au mai multe variante şi caută într-adevăr un spaţiu. Şi ideea era că dacă se mută, să se mute toate birourile inclusiv cele de la Baia Centrală. Nu are rost să stea în şapte locaţii, să se mute într-un loc unde să încapă toţi”, a mai spus Sorescu.
Deocamdată nu se ştie dacă ar urma să fie mutate şi casieriile de pe Bulevardul Mihai Eminescu. (G.E.)
CITEŞTE:
 Apa de la Nova sfinţită de patru preoţi sub ochii cuplului Ţurcanu – GALERIE FOTO
[[banner]]