Școala te vrea 90 – 60 – 90 și cu 20 kg sub centimetri – DOCUMENT regulament de miss liceal la Botoșani

”Concurentele de la proba de MISS vor fi acceptate în concurs după o preselecție făcută în liceu și se va ține cont de aspectul fizic plăcut și respectarea standardelor acestei competiții: înălțime 1,70 (minim), greutate – cu 20 kg mai puțin decât înălțime în cm (1,70 cm., cel mult 50 kg), bust, talie, șolduri 90-60-90 cm”.

 


”Este ca la croitor, ne adaptăm la materialul clientului”

Pasajul de mai sus nu face parte din regulamentul vreunui casting pentru fotomodele și nici de la un concurs internațional de frumusețe. Este vorba de regulamentul concursului Miss Preuniversitaria 2015 care se desfășoară în această perioadă la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS) din Botoșani. Regulamentul de care făceam referire cuprinde astfel prevederi cât se poate de stricte privitoare la aspectul fizic al concurentelor. Se precizează inclusiv că acele concurente care se vor califica în finală vor trebui să aibă în fața publicului și o apariție în costum de baie.
Regulamentul celei de-a XXIII – a ediții Miss Preuniversitaria este semnat de directorul Casei Sindicatelor, Valentin Rău. Acesta susține că regulamentul se aplică de la caz la caz.
”E normal când se face un regulament să fie câteva criterii. Am avut și situații în care a trebuit să aplicăm regulamentul la sânge fiindcă aveam fete foarte înalte, foarte frumoase. Aplicăm regulamentul de la caz la caz. Este ca la croitor, ne adaptăm la materialul clientului”, ne-a declarat Valentin Rău.

Protocol cultural-artistic și educativ CCS - IȘJ

Practic, regulamentul s-ar aplica atunci când adolescentele ar fi foarte apropiate ca aspect fizic și nu numai, fiind necesare criterii mai exacte de departajare.
Regulamentul de la Miss Preuniversitaria 2015 pare tras la indigo cu cel de la concursul similar din 2012, când a fost semnat atât de șeful CCS, cât și de inspectorul școlar general de la acea dată, Ada Macovei și de inspectorul școlar educativ, Alexandra Hrincescu. Deși Inspectoratul Școlar Județean apare pe afișele din 2015 ca organizator al competiției alături de CCS, reprezentanții IȘJ Botoșani nu își însușesc regulamentul. Ba mai mult, detonează și ”bombița”, nu ar fi avizat manifestarea. Potrivit conducerii IȘJ Botoșani, între Casa de Cultură a Sindicatelor și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani s-a semnat pe 12 septembrie 2014 un protocol având ca obiect colaborarea părților în domeniul cultural-artistic și educativ, în anul școlar 2014-2015.

Inspectoratul a semnat protocolul, iar la jumătatea competiției anunță că nu dă aviz manifestării

”Așa cum reiese din protocol, Casa de Cultură a Sindicatelor are obligația de a întocmi regulamentele și programele de organizare a manifestărilor cultural-artistice și educative, precum și asigurarea condițiilor necesare realizării acestora și aducerea lor spre analiză și avizare reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Până la data de 25.02.2015, nu a fost depus la sediul ISJ Botoșani regulamentul de organizare și desfășurare a concursului Miss Preuniversitaria, fapt care determină Inspectoratul Școlar Județean Botoșani să nu dea aviz favorabil desfășurării acestei manifestări”, a afirmat Dragoș Cristea, inspector școlar general adjunct.

afis miss preuniversitaria 2015

Miss Preuniversitaria s-a înjumătățit în trei ani

Foarte interesant este că Miss Preuniversitaria are de la an la tot mai puține unități de învățământ participante. În 2012, anul în care CCS și IȘJ Botoșani au semnat amintitul regulament cu ”90 – 60 – 90”, au existat 10 licee înscrise în competiție, în 2013 au fost opt, un an mai târziu șapte, pentru ca în această primăvară doar cinci licee să mai ia parte la competiția de frumusețe. Vorbim practic de o reducere la jumătate a unităților de învățământ concurente în doar trei ani.
Directorul CCS susține însă că această diminuare drastică nu este o consecință a impunerii amintitelor criterii referitoare la aspectul fizic al concurentelor. Acesta pune totul pe seama micșorării populației școlare.
”Totul pleacă de la numărul de elevi. La Elie Radu câte clase sunt din care puteau fi selectate fete? Noi ne așteptam la situația actuală, am discutat cu profesorii pentru a regândi concursul. Laitmotivul acestei competiții este frumusețea, de fapt se dorește prezentarea unor numere artistice ale școlii”, a explicat Valentin Rău.
El își sprijină argumentația și prin faptul că în competiție s-au înscris licee care au au o populație școlară mai mare decât cele care nu au intrat în concurs.

”Avem foarte puține fete care vor”

La Miss Preuniversitaria 2015 nu mai ia parte nici măcar Liceul de Artă Ștefan Luchian, care, dată fiind explicația directorului Rău cu promovarea unor momente artistice, ar fi fost poate cel mai îndrituit să intre în competiție.
”Avem foarte puține fete care vor, aproape că nu găseam fete care să participe. Nu avem de unde să selectăm. Dacă erau eleve care își doreau ne-am fi dat acceptul”, ne-a spus Beatrice Păpădie, directorul de la Liceul de Artă Ștefan Luchian.
Potrivit acesteia, unitatea de învățământ pe care o conduce are câte două clase pe ciclu și cum în concurs intră a X –a, a XI – a și a XII – a, plaja de selecție ar fi una foarte redusă. În plus, perioada de derulare a Miss Preuniversitaria 2015 coincide cu desfășurarea olimpiadelor naționale de muzică instrumentală și arte plastice și s-a considerat împreună cu părinții că este mai bine să se dea întâietate concursurilor școlare și nu celor extrașcolare.

Cum se împart banii din bilete

Regulamentul menționat are și prevederi financiare. Astfel, fiecare liceu înscris poate ridica de la CCS maximum 700 de bilete, a căror preț este negociabil, dar nu trebuie să coboare sub 10 lei. Fiecare unitate de învățământ primește 30% din suma adunată prin vânzarea biletelor, după deducerea impozitului pe spectacole de 5% datorat bugetului local, în timp ce profesorul care gestionează biletele până la decontarea lor primește un comision impozabil de 10%. În ceea ce privește stabilirea frumoaselor de la liceu, regulamentul stipulează că deciziile juriului sunt definitive și nu pot fi contestate.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
CITEȘTE ȘI:
Miss Preuniversitaria 2015 la Colegiul Economic, concurente sexy, rochii transparente și mișcări deocheate  - VIDEO & GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
VEZI ȘI:
Profesoară de la AT Laurian, intrare la braț cu elevii la Miss Preuniversitaria, primire de vedetă rock – VIDEO & FOTOGALERIE