CNAIR: Drumul Botoșani – Tg. Frumos ARE finanțare de la bugetul de stat

Pentru această investiție este într-adevăr deschisă filă de buget însă la o valoare mai mică, bani ce ar ajunge să zicem, în cazul finalizării licitației, pentru pregătirea șantierului. Pentru că atât ar mai permite timpul, anul acesta.

 

Senatorul Doina Federovici a dorit să întărească promisiunea realizării acestui proiect și a subliniat că există o finanțare de la bugetul de stat.

 

Și că, prin promovarea proiectului european, în cazul în care se va semna contractul de finanțare, fondurile de la bugetul de stat vor fi transferate către cele comunitare. O practică de altfel mai puțin obișnuită.

 

Însă cum gradul de absorbție al fondurilor europene este unul mai mult decât scăzut, iar din actualul exercițiu financiar mai este disponibilă o perioadă de un an și jumătate, se încearcă atragerea de fonduri de la UE, inclusiv pe investiții de amploare existente.

 

Așadar, contractul de reabilitare al DN 28B Târgu Frumos – Botoșani are o valoare de aproximativ 270 de milioane de lei şi este în prezent finanţat din bugetul de stat.

 

Proiectul pentru Drumul Naţional de peste 70 de km va fi ulterior finanţat din fonduri UE, potrivit unui comunicat CNAIR.

 

"Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a Drumului Național 28B, Târgu Frumos – Botoșani, în lungime de 71,512 km, are o valoare estimată a investiției de 268.610.000 lei fără TVA",

informează reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii.

 

Reabilitarea și modernizarea DN 28 B, Târgu Frumos – Botoșani sunt în prezent finanţate de la bugetul de stat, iar procedurile de obţinere a finanţării din partea UE se află în desfăşurare, potrivit sursei citate.

 

După finalizarea procedurilor, lucrările vor fi achitate prin fonduri europene nerambursabile. Durata contractului este de 29 luni, din care 5 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție.

 

Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani și poate fi majorată de ofertanți până la un maxim de 8 ani. Cele trei oferte depuse la data de 1 iunie 2019 sunt în procedura de evaluare, mai informează CNAIR.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store