CMJ-ul s-a mutat după ameninţările patronului Belvedere şi chirii de sute de milioane

 

Centrul Militar Judeţean s-a mutat temporar la unitatea militară din strada Petru Rareş. Aceasta după ce şefii Consiliului Judeţean, instituţie căreia CMJ i se subordonează administrativ, ar fi fost ameninţaţi de proprietarii clădirii în care militarii îşi desfăşurau activitatea.
Imobilul din bulevardul Mihai Eminescu aparţine lui Eugern Tudose, patronul unui hotel alăturat, iar omul de afaceri ar fi reuşit să sperie conducerea CJ. “Am fost forţaţi practic de proprietarul imobilului de acolo, unde era vechiul sediu şi ameninţaţi de el cu nişte despăgubiri foarte mari. Am solicitat imediat sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi am obţinut şi toată disponibilitatea dumnealor  de a găzdui într-un imobil din incinta unităţii militare din strada Petru Rareş activitatea CMJ”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Noua locaţie este însă temporară deoarece în fosta unitate militară din strada Sucevii se află în curs de amenajare un spaţiu ce va fi exclusiv destinat CMJ. Lucrarea se ridică la două milioane de lei şi este suportată din bugetul propriu al CJ.
Casă nouă de două milioane lei
Şeful CJ susţine că este mult mai avantajoasă soluţia investirii într-un nou sediu decât continuarea achitării chiriei în imobilul din bulevardul Mihai Eminescu, dată fiind poziţia proprietarului. „Sumele... erau nişte pretenţii pe care sigur nu am putut să le admitem. Dacă ne-am fi judecat exista riscul să şi pierdem, aşa cum am pierdut şi locaţia de acolo, aşa că a trebuit să găsim soluţia alternativă şi am şi găsit-o”, a mai spus Mihai Ţâbuleac. Noua investiţie ar urma să se finalizeze în trimestrul IV al acestui an. În fostul spaţiu din bulevard CJ plătea o chirie de 10.000 lei pe lună.