Clubul Elevilor Liberali al lui Paul Secrieru reînfiinţat la PNL- FOTOGALERIE

 

Sâmbătă, 13 octombrie 2012, începând cu ora 12.00, elevi din toate liceele din municipiul Botoşani s-au adunat la sediul PNL în vederea formării unui birou interimar care să-i reprezinte în Clubul Elevilor Liberali. Această organizaţie se adresează elevilor şi reprezintă primul pas pe care aceştia au ocazia sa îl facă spre Partidul Naţional Liberal şi spre politică în general.

Clubul Elevilor Liberali Botosani s-a înfiintat prima oară în aprilie 2006, pe când la conducerea TNL era Paul Secrieru. TNL Botoşani a fost printre primele zece filiale din ţară care a constituit o astfel de organizaţie. Iniţiativa reînfiinţării acestei structuri a aparţinut vicepreşedintei TNL Botoşani, Anca Pâslaru şi a fost posibilă cu sprijinul preşedintelui interimar TNL, Sorin Cornilă şi a vicepreşedintelui TNL, Radu Grigoraş.

Biroul Interimar Municipal al CEL Botoşani are următoarea componenţă:
Turcu George - preşedinte
Damache Radu - vicepreşedinte
Loluta Alin - vicepreşedinte
Ţurcanu Florina - vicepreşedinte
Ananiesei Andreea - vicepreşedinte
Bălăuca Flavius - vicepreşedinte
Petraru Camelia - membru - secretar
Corjautanu Catalin - membru
Miler Carla - membru
Raileanu Bianca - membru
Scalco Delia- membru
Iorga Sebastian - membru
Maxim Andreea - membru
Bejenaru Stefan - supleant
Balan Demetra - supleant
Anton Alexandru - supleant
Tudose Vlad - supleant
Tirmac Ciprian - supleant
alegeri TNL

George Turcu, preşedintele CEL Botoşani: “Este un proiect de viitor şi merită încurajat şi sprijinit. Sunt foarte onorat pentru încrederea acordată de a conduce CEL Botoşani. Doresc să duc această organizaţie la un nivel ridicat şi vom reuşi acest lucru doar în echipă prin profesionalism, ambiţie şi devotament”.

Printre invitaţi au fost Cătălina Lupaşcu, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean, viceprimarul Viorel Iliuţă si vicepreşedintele PNL, Viorel Grigoraş. Scopul Clubului Elevilor Liberali este promovarea ideilor liberale în rândul elevilor, derularea de acțiuni educative și sportive, dezvoltarea spiritului de echipă, ajutor în orientarea profesională, formarea de noi prieteni și de ce nu, distracție.