CJ-ul se mută la DNA în frunte cu Sorescu – preşedintele şi o mulţime de funcţionari la audieri

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Botoşani a ajuns la rândul lui la sediul DNA Suceava. Gheorghe Sorescu a răspuns în cursul zilei de luni întrebărilor procurorilor anticorupţie în calitate de martor.

 

Anchetatori s-au arătat interesaţi de două dintre afacerile derulate în mandatul de preşedinte al lui Florin Ţurcanu. Este vorba de mutarea sediului SC Nova Apaserv SA din strada Octav Onicescu la fostul complex comercial Tratoria şi montarea de către SC Powerline SRL, firma controlată de Sorin Cornilă, a celor peste 200 de panouri în care se făcea propagandă fostului şef al CJ Botoşani.
„Bineînţeles că am fost, nu puteam refuza o asemenea invitaţie”, a spus glumind Gheorghe Sorescu.
Iar vestea proastă pentru funcţionarii care şi-au pus semnătura pe actele care au făcut posibile cele două afaceri este că vor fi chemaţi la rândul lor la DNA.
„Evident, au mai fost şi alţi salariaţi din Consiliul Judeţean chemaţi în acelaşi dosar, mâine (marţi – n.r.) va merge şi secretarul şi, evident, sunt chestiuni de care deja aţi scris, care au apărut în presă şi pe care le cunoaşteţi”, a mai declarat Gheorghe Sorescu.
Acesta a fost chemat la DNA atât în vechea calitate de vicepreşedinte, cât şi cea actuală de preşedinte interimar al CJ Botoşani.
CITEȘTE ȘI:

Doi directori din Consiliul Județean ”invitați” astăzi la DNA Suceava