CJ-ul dă aproape 8 miliarde la primării ca să îi ia înapoi – LISTA BENEFICIARILOR

 

Aproape 8 miliarde de lei vechi alocate administraţiei publice din Botoşani de către Guvern vor fi repartizaţi de Consiliul Judeţean la şase localităţi. Banii vor ajunge însă în final la o instituţie subordonată celei conduse de Florin Ţurcanu.
sedinta Consiliul Judetean Botosani august 2012
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a informat CJ la finalul lunii august că în urma rectificării bugetare adoptate de Guvern judeţului îi revin 792.000 de lei din sumele colectate ca TVA. Prevalându-se de OUG 47/2012 care modifică legea finanţelor publice locale şi care prevede că banii trebuie alocaţi de către CJ pentru achitarea arieratelor, în ordinea cronologică a vechimii lor, s-a întocmit un proiect de hotărâre prin care se propune direcţionarea banilor spre şase primării care înregistrează datorii la sistemul de protecţie a copilului.

Numai penalităţile impuse primăriilor trec de două milioane

Potrivit legii fiecare localitate trebuie să contribuie la bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) cu o sumă calculată în funcţie de numărul copiilor pe care oraşul sau comuna îi are instituţionalizaţi, iar şase administraţii au debite provenite tocmai din perioada 2002 – 2007. „Achitând debitul principal se evită acumularea de accesorii care şi aşa sunt în cuantum de 2.068.676,27 lei la data de 31 august 2012”, se menţionează în expunerea de motive aferentă proiectului de hotărâre. Practic, CJ alocă banii cu destinaţie specială, iar primăriile vor fi nevoite să îi dea mai departe la DGASPC Botoşani, unitate subordonată CJ. Cei mai mulţi vor ajunge la Dorohoi şi Săveni.

Localităţile beneficiare


 LOCALITATE  PARTIDUL PRIMARULUI
SUMĂ
 Adăşeni PDL
57.000
 Coşula PSD
20.000
 Dorohoi PSD
293.000
 Româneşti PNL
55.000
 Săveni PNL
264.000
 Truşeşti PDL
103.000


*Sumele sunt exprimate în RON