Ciuştea: Nu stă Partidul Poporului în dl. Boroleanu. Să fie sănătos

 

Secretarul general al Partidului Poporului de la Botoşani şi-a recunoscut confuzia cu privire la adeziunea semnată de unul dintre membrii familiei Boroleanu, mai exact de fiul omului de afaceri Alexandru Boroleanu din comuna Manoleasa căruia i-a transmis şi o serie de urări.
Ciuştea consideră că activitatea filialei locale din localitatea menţionată este în plină desfăşurare, momentan lucrându-se la creionarea listei cu membrii partidului care se vor regăsi pe liste la alegerile locale din iunie şi că se poate continua şi fără a-l avea în componenţă pe „democratul cu sânge liberal până la moarte”.„Faptul că are sânge portocaliu eu îi doresc să şi-l păstreze şi să trăiască cu el până la adânci bătrâneţi. Nu stă PP în nici un caz în dl. Boroleanu. Sub nici o formă. Nu doreşte să fie împreună cu noi, să fie sănătos. (…) Nu aş vrea să intru acum în polemică cu dl. Boroleanu, nu este un personaj care să necesite atâta importanţă, dar din ce am citit şi eu prin presă dânsul a avut poate şi activitate pozitivă, dar a avut şi multe chestiuni negative legate de anumite conflicte pe plan local, nu vreau să analizez şi nici nu mă interesează”, a afirmat Dorin Ciuştea.
Citeşte şi:
Dosarele X cu PDL-istul aprig OTV-ist : el, fiul său sau nici unul