Ciubotaru îi întoarce spatele lui Antonescu

 

Botoşăneanul Gheorghe Ciubotaru, preşedinte al comisiei centrale de cenzori din PNL, se împotriveşte votului pe listă susţinut de şeful în funcţie al partidului Crin Antonescu. „Şi pe vremea comuniştilor, în Marea Adunare Naţională, aveai trei candidaţi din care tăiai doi”, a declarat Ciubotaru. Viorel CataramaCa atare, el şi-a anunţat sprijinul pentru Viorel Cataramă la congresul liberalilor de la sfîrşitul acestei săptămîni. „Am mai multe motive care mă îndeamnă să votez cu el. În primul rînd el s-a pronunţat tranşant pentru o alianţă de dreapta”, a explicat Gheorghe Ciubotaru. El îi reproşează lui Antonescu faptul că după primul tur al alegerilor prezidenţiale nu a negociat cu ambii candidaţi calificaţi şi că l-a sprijinit direct pe Mircea Geoană, carr reprezenta un partid de stînga. „Sînt greşeli pe care nu le accept. Eu am muncit pentru partidul ăsta, am lipit şi afişe în ’90 şi nu am plecat din partid nici cînd au vrut unii să mă dea afară”, a mai spus Ciubotaru. Organizaţia PNL Botoşani va avea 35 de delegeaţi la congres, cărora conducerea filialei le-a dat posibilitatea de a-şi alege singuri persoana pe care doresc să o voteze.