Circa 100 de persoane pichetează joi Prefectura

 

Aproximativ 100 de botoşăneni vor participa joi, 11 martie 2010 la o acţiune de protest care constă în pichetarea Palatului Administrativ, acţiune care face parte din planul întocmit pentru primăvara acestui an de către Cartel Alfa. Vor participa membri ai Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar, precum şi ai Sindicatului Impact, ambele organizaţii afiliate la Cartel Alfa. „Din partea sindicatului nostru, aproximativ 40 de cadre didactice şi-au exprimat dorinţa de a participa la această pichetare, joi, între orele 10 şi 11”, a declarat Maria Ţiprigan, lider SIP. Totodată, vor participa la acţiunea de protest şi circa 40-50 de membri ai Sindicatului Impact. „Noi fiind afiliaţi la Cartel Alfa intrăm şi noi în planul de protest din primăvara asta stabilit de Confederaţie, vor participa circa 50 de membri, în special angajaţi din centre, mai precis cei care lucrează în turele de după-amiază, pentru ca activitatea să poată fi desfăşurată normal”, a declarat şi Nicolae Macovei, lider Sindicatul Impact. Potrivit acestuia nemulţumirile sunt îndreptate către aplicarea greşită a legii unice de salarizare dar şi a riscului ca unii salariaţi să îşi piardă locurile de muncă.